Trupe chineze se retrag din valea disputată cu India

Publicat:

Trupe chineze au început să se retragă din Valea Galwan din regiunea himalayană Ladakh, la frontiera disputată cu China, unde luna trecută au avut loc confruntări violente între cele două armate, a anunţat luni o sursă militară indiană, transmite AFP, scrie agerpres.

‘Dezangajarea Armatei Populare de Eliberare a început, conform dispoziţiilor convenite la întâlnirea între generalii de corp de armată’ ai celor două tabere, a declarat pentru AFP sursa indiană.


Citește și : China anunţă opt noi cazuri de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore

La 15 iunie, militari indieni şi chinezi s-au implicat în confruntări violente în Valea Galwan din regiunea muntoasă Ladakh, nordul Indiei.

Cei doi giganţi asiatici au mai multe litigii frontaliere în acest deşert de mare altitudine.

New Delhi şi Beijing s-au învinovăţit reciproc pentru incidentele din 15 iunie, în care cel puţin 20 de militari indieni au fost ucişi şi 76 răniţi. China nu şi-a făcut cunoscute pierderile.

Acest prim conflict armat indiano-chinez soldat cu victime din ultimii 45 de ani a declanşat un puseu antichinez în India.

Cele două puteri nucleare afirmă că vor o rezolvare paşnică a crizei. Ofiţeri superiori ai celor două armate s-au întâlnit de mai multe ori pentru a conveni o dezangajare.

Potrivit sursei militare indiene, soldaţi chinezi ‘au fost văzuţi demontând corturi şi structuri’ ridicate într-unul din punctele de fricţiune din Valea Galwan. La modul general, armata indiană a constatat ‘mişcări de retragere ale unor vehicule’ militare chineze în mai multe locuri disputate din regiune.

Citește și : Yuriko Koike, realeasă guvernator la Tokyo

Sursa nu a precizat dacă forţe indiene procedează la o retragere similară.

Ministerul de Externe de la Beijing a vorbit luni, fără a intra în detalii, despre ‘progrese’ în vederea dezangajării militare de-a lungul frontierei.

‘Sperăm că partea indiană va urma partea chineză pentru a pune în aplicare consensul atins’ în vederea unei ‘detensionări a situaţiei în zonele de frontieră’, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.