Trupele americane s-ar putea retrage în totalitate din Afganistan în următorii 3-5 ani

Publicat:

Trupele americane s-ar putea retrage în totalitate din Afganistan în următorii 3-5 ani, dezvăluie cotidianul The New York Times, în timp ce negocierile de pace între SUA şi talibani continuă la Doha, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.

“Toate forţele americane s-ar putea retrage din Afganistan în următorii 3-5 ani, în cadrul unui nou plan al Pentagonului propus în timpul negocierilor de pace, plan ce ar putea duce la o împărţire a puterii între guvernul de la Kabul şi talibani”, a notat cotidianul american în ediţia sa de joi.


Citește și : Irlanda autorizează extrădarea unui fost militant IRA

Acest plan va permite reducerea la jumătate a efectivelor americane în timpul următoarelor luni şi redesfăşurarea acestora pentru operaţiuni de contraterorism, explică publicaţia.

Circa 14.000 de soldaţi americani formează şi sprijină în prezent armata afgană, prin oferirea de sprijin aerian, şi supervizează operaţiunile de contraterorism.

Alte câteva mii de soldaţi din state membre ale NATO şi ţări partenere participă de asemenea la această misiune de formare, sub egida Alianţei Nord-Atlantice.

Talibanii au infirmat articolul din New York Times, susţinând că nu au fost niciodată puşi la curent cu un atare plan de retragere american.

Publicarea acestor detalii intervine în timp ce SUA şi mişcarea insurgentă şi-au suspendat temporar, joi, negocierile de pace pentru “consultări interne”. Negocierile, care au debutat luni, ar urma să fie reluate sâmbătă în Qatar.

Citește și : Tot mai multe voci din dreapta europeană cer sancţionarea lui Viktor Orban

“Nicio discuţie nu a fost angajată (…) referitor la un guvern interimar sau alegeri”, iar SUA “nu au propus nimic” în privinţa prezenţei lor în Afganistan “pentru patru sau cinci ani suplimentari”, au răspuns talibanii vineri, într-un comunicat. “Actualele negocieri se referă doar la retragerea forţelor străine şi la natura acestei retrageri, precum şi la asigurările privind viitorul Afganistanului”, adaugă comunicatul.

Societatea civilă afgană, în special apărătorii drepturilor femeilor, atenţionează că o retrage rapidă a forţelor militare ale coaliţiei internaţionale sau un acord încheiat în grabă cu talibanii ar putea deschide calea spre o revenire la un regim represiv sau la un război civil şi mai sângeros.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu “atacuri teroriste” iraniene

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu "atacuri teroriste" iraniene Israelul a avertizat joi Franţa cu privire la potenţiale ameninţări cu "atacuri teroriste" împotriva...

Numeroși soldați ruşi se întorc din Ucraina cu tulburări de stres posttraumatic

Numeroși soldați ruşi se întorc din Ucraina cu tulburări de stres posttraumatic Kremlinul este îngrijorat de creșterea numărului de infracțiuni violente comise de soldații care...

Nemerenco interzice fumatul în spațiile publice deschise

Nemerenco interzice fumatul în spațiile publice deschise Noi restricții pentru fumători. Fumatul va deveni interzis în spațiile publice deschise, cum ar fi terase, stații de...

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris Jocurile Olimpice de vară de la Paris vor debuta oficial vineri seara, cu o ceremonie de deschidere inedită,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.