X

Trupele ruse s-au retras în mod ordonat din oraşul Liman, potrivit localnicilor (CNN)

Pustietatea fantomatică a străzilor oraşului ucrainean Liman eliberat de trupele ucrainene după ce fusese ocupat de cele ruse contrastează cu importanţa sa strategică, relatează luni de la faţa locului postul CNN, potrivit agerpres

Membri ai Gărzii Naţionale ucrainene din unitatea Nipru-1 patrulează în efective reduse pe unele străzi, iar singurele semne ale fostei prezenţe a trupelor ruse acolo sunt câteva tancuri avariate, fără a fi văzuţi soldaţi ruşi morţi sau luaţi prizonieri.

Citește și : Victorii importante ale aliaţilor lui Bolsonaro în alegerile legislative din Brazilia

Unii oficiali ucraineni afirmă că s-a efectuat deja evacuarea prizonierilor şi a cadavrelor soldaţilor ruşi. Localnici intervievaţi de postul american prezintă însă o altă versiune, aceea că trupele ruse s-au retras vineri din Liman în mod ordonat.

”S-au urcat pe tancurile lor şi au plecat”, spune Tania, îndreptându-se spre bicicletă spre adăpostul unde încă rămâne pe timp de noapte.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene neagă că retragerea rusă ar fi fost efectuată cu două zile în urmă, susţinând că inclusiv sâmbătă se dădeau lupte în zonă.

Citește și : Europa se confruntă cu un ‘risc fără precedent’ de probleme în aprovizionarea cu gaze

Oficiali şi militari ucraineni au vorbit repetat despre un mare număr de efective ale celor mai bune unităţi ruse care ar fi fost prinse în încercuire la Liman. Totuşi, a remarcat CNN, puţine semne ale unei încercuiri puteau fi văzute duminică.

Tags: cadavreLimanNiprutancuri
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina