Trupele Wagner aflate în drum spre Moscova se întorc la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge

Publicat:

Şeful mercenarilor ruşi din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, angajat într-o rebeliune armată împotriva conducerii militare ruse, a acceptat să oprească înaintarea luptătorilor săi spre Moscova şi să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, după medierea preşedintelui belarus Alexandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres

Prigojin declarase anterior că vrea să înlăture conducerea armatei ruse şi să “restabilească dreptatea”.


Citește și :  Prigojin îi răspunde lui Putin: Nimeni nu plănuiește să se predea la ordinul președintelui, al FSB sau al altcuiva

La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, transmisese că revolta trebuie să fie înăbuşită în mod decisiv.

Biroul preşedintelui belarus, Alexander Lukaşenko, a anunţat că acesta că a vorbit cu Prigojin, cu aprobarea lui Putin, şi că şeful miliţiei Wagner a fost de acord să detensioneze situaţia.

Într-un mesaj audio difuzat de serviciul său de presă şi redat integral de Reuters, Prigojin a declarat:

”Au vrut să desfiinţeze compania militară Wagner. Am pornit într-un marş al dreptăţii pe 23 iunie. În 24 de ore am ajuns la 200 kilometri de Moscova. În acest timp nu am vărsat nici măcar o picătură de sânge al luptătorilor noştri. Acum a sosit momentul în care s-ar putea vărsa sânge. Înţelegând responsabilitatea pentru vărsarea de sânge rusesc de către una dintre părţi, ne întoarcem coloanele şi mergem înapoi în taberele de campanie, aşa cum am planificat”.

Prigojin a afirmat că elitele militare ruse, împotriva cărora s-a revoltat, au vrut să dezintegreze Wagner şi a explicat că acesta este motivul pentru care a anunţat marşul pentru dreptate, în timpul căruia, în 24 de ore, a avansat până la 200 de kilometri de Moscova, după ce a cucerit oraşul Rostov pe Don.

Potrivit Minskului, Putin l-a informat pe omologul său belarus în cursul dimineţii despre situaţia din sudul Rusiei, referindu-se la ocuparea de către mercenari a Rostovului.

Şefii de stat au convenit asupra unor acţiuni comune. După ce a verificat situaţia prin canalele sale, Lukaşenko a intrat în discuţii cu şeful Wagner. Preşedinţia belarusă a precizat că discuţiile au continuat pe tot parcursul zilei.

Citește și : Charles Michel: UE ‘monitorizează îndeaproape’ situaţia din Rusia

”În final, s-a ajuns la un acord privind inadmisibilitatea declanşării unui masacru sângeros pe teritoriul rus”, a precizat serviciul de presă al lui Lukaşenko, principalul aliat al lui Putin în campania sa militară din Ucraina.

La Minsk s-a precizat că în prezent se află pe masă o ”opţiune absolut benefică şi acceptabilă pentru rezolvarea situaţiei, cu garanţii de securitate pentru luptătorii Wagner”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.