X

Trupul unui indian a fost găsit lângă frontiera dintre Lituania şi Belarus

Trupul unui bărbat indian de 40 de ani a fost găsit lângă frontiera dintre Lituania şi Belarus, informează vineri dpa, care citează media lituaniene, potrivit agerpres.  

Trupul bărbatului şi un rucsac au fost găsite lângă un sat din regiunea Ignalina din estul Lituaniei, precizează media lituaniene, care citează Procuratura din Vilnius.

Citește și: Un bărbat înarmat ar fi încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării de la Moscova

Se estimează că bărbatul este un migrant ce a traversat ilegal dinspre Belarus frontiera spre această ţară baltică, membră a Uniunii Europene şi a NATO.

Potrivit poliţiei, trupul neînsufleţit a fost găsit lângă malul unui râu, în apropiere de frontiera lituaniano-belarusă, joi după-amiaza. Nu sunt prezente semne de violenţă, adaugă poliţia.

Ministrul de interne al Lituaniei, Agne Bilotaite, şi-a exprimat regretul cu privire la moartea bărbatului indian şi a acuzat conducerea autoritară a ţării vecine.

Lituania şi Republica Belarus împart o frontieră de aproape 690 de kilometri, pe unde mii de persoane au încercat să intre ilegal în Uniunea Europeană în vara şi toamna lui 2021.

Uniunea Europeană l-a acuzat pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că a înlesnit transportul de migranţi, din regiuni aflate în criză, către frontiera externă a Uniunii Europene.

Citește și:  Bolnav de leucemie, Berlusconi este optimist: ‘Voi reuşi şi de data asta!’

Ca răspuns, Lituania a întărit paza frontierei sale şi a construit un gard, iar din august 2021 poliţia de frontieră lituaniană respinge migraţii care încearcă să intre ilegal.

Tags: Agne BilotaitebelarusLituaniaNATOVilnius
Categorii: Diaspora