X

Trupurile a trei migranţi, descoperite sfârtecate pe o cale ferată în nord-estul Greciei

Trupurile a trei migranţi au fost găsite sfârtecate marţi pe o cale ferată ce traversează departamentul Evros, în nord-estul Greciei, la graniţa cu Turcia, o zonă parcursă frecvent de migranţi ilegali, transmite AFP, potrivit Agepres.

Conform primelor rezultate ale anchetei, victimele au adormit în noaptea de luni spre marţi foarte aproape de linia ferată, fiind ulterior târâte şi ucise de tren.

Citește și : Peste 600 de sinistraţi în urma revărsării unui râu în nord-vestul Columbiei

Trupurile lor au fost descoperite marţi dimineaţă lângă satul Fylakas de conductorul unui alt tren, care făcea legătura între Alexandroupolis, capitala departamentului Evros, şi oraşul Komotini, a indicat poliţia locală, fără a furniza niciun element despre identitatea victimelor.

Fluxul migrator la frontiera terestră între Turcia şi Grecia aproape s-a triplat în ultimul an, ‘crescând de la 5.400 de persoane în 2017 la 14.000 în 2018’, a anunţat recent ministrul elen pentru politica migratorie, Dimitris Vitsas.

Creşterea a fost însoţită de o serie de accidente rutiere, soldate cu mai mult de zece morţi în ultimele luni, a indicat ministerul său.

Zeci de migranţi sunt înghesuiţi de traficanţi în vehicule, care rulează cu mare viteză pentru a scăpa de controalele poliţiei.

La începutul lunii octombrie, 11 pasageri ai unui vehicul care transporta clandestin migranţi au murit arşi de vii în urma coliziunii frontale cu un camion.

Citește și : Preşedintele francez promite 3 luni de consultări asupra politicii energetice

Tags: AlexandroupolisEvrosgranitamigrantitrenturcia
Categorii: Diaspora