
The Straits Times
Beijingul trebuie să se hotărască să trăiască paşnic alături de Taiwan, care nu va accepta niciodată dominaţia chineză, a declarat miercuri preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, în timpul învestirii sale pentru un al doilea mandat, informează France Presse, potrivit agerpres.
Taiwanezii au reales-o triumfător pe Tsai în ianuarie, în ciuda eforturilor Beijingului de a izola insula de la venirea ei la putere în 2016.
Citeşte şi: Mahmoud Abbas RUPE toate acordurile cu SUA şi Israel
Preşedinta, în vârstă de 63 de ani, este în mod special antipatică Chinei continentale întrucât ea consideră insula sa un stat suveran de facto şi respinge ferm viziunea chineză a unei “singure Chine”.
De la alegerea sa în 2016, China a exclus orice ofertă de a negocia cu Taiwanul şi a intensificat presiunile economică, militară şi diplomatică asupra unei insule pe care încă o consideră o provincie rebelă chemată să revină la patria mamă, dacă este necesar chiar prin forţă, aminteşte AFP.
Puterea centrală chineză apără ideea “O ţară, două sisteme” pentru Taiwan, după modelul în vigoare în Hong Kong, în virtutea căruia insula îşi va păstra libertăţile în timp ce se supune Beijingului. O soluţie pe care Tsai a exclus-o miercuri la învestirea sa.
“Nu vom accepta utilizarea de către autorităţile chineze a (principiului) ‘o ţară, două sisteme’ pentru a retrograda Taiwanul şi a submina statu-quo-ul între cele două maluri ale strâmtorii”, a spus ea.
Ea şi-a reiterat oferta de dialog cu Beijingul şi i-a cerut preşedintelui chinez Xi Jinping să colaboreze pentru a reduce tensiunile.
La sfârşitul războiului civil chinez în 1949, Taiwanul a devenit refugiul naţionaliştilor Kuomintang conduşi de Chiang Kai-shek şi învinşi de comunişti, precum şi baza “Republicii China”, care se dorea a fi continuitatea legitimă a primei republici chineze proclamate în 1912 în Nanjing.
De-a lungul deceniilor, în special după ridicarea stării de urgenţă în insulă în anii 1990, a apărut o identitate taiwaneză distinctă şi mulţi taiwanezi nu mai doresc să se reunească cu Beijingul. Această evoluţie îngrijorează Beijingul, care vede orice declaraţie oficială de independenţă ca pe o linie roşie.
Citeşte şi: Netanyahu cere o derogare în procesul său de corupţie
Guvernul taiwanez a câştigat admiraţia multor capitale pentru gestionarea foarte eficientă a epidemiei de coronavirus. Insula, care este foarte aproape de focarul chinez al pandemiei, a înregistrat în total 400 de cazuri şi şapte decese.
Ca măsură de precauţie sanitară, susţinătorii preşedintei au fost rugaţi să nu vină la ceremonia de inaugurare. Iar oaspeţii au fost plasaţi pe scaune separate la 1,5 metri.