X

Tuberculoza rămâne o problemă de sănătate gravă pentru R. Moldova

Tuberculoza rămâne o problemă de sănătate gravă pentru R. Moldova

Republica Moldova  se află printre cele 40 de țări cu o povară înaltă a tuberculozei multidrogrezistente din lume, indică Agenția națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

Citește și: Guțul la sfat cu Voronin. Cei doi s-au întâlnit la Comrat

Prevalența prin tuberculoză în anul 2022 a fost de 1877 de cazuri la 100 mii populație. Incidența caz nou prin tuberculoză, în anul 2022, a constituit 55,6 la 100 mii populație. Mortalitatea în anul 2022 a constituit 7,2 la 100 mii populație.  Ponderea cazurilor noi prin tuberculoză la barbați, în anul 2022, a constituit 75%, iar la femei – 25%.

TBC rămâne unul dintre cei mai letali criminali infecțioși din lume. În 2022, se estimează că 10,6 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză în lume, inclusiv 5,8 milioane de bărbați, 3,5 milioane de femei și 1,3 milioane de copii, iar alții 1,3 milioane de persoane au murit din cauza tuberculozei.

TB multirezistentă (TB-MDR) rămâne o criză de sănătate publică și o amenințare pentru securitatea sănătății. Doar aproximativ 2 din 5 persoane cu TBC rezistentă la medicamente au accesat tratament în 2022.

În Uniunea Europeană, numărul de cazuri de TBC a înregistrat un declin constant, începând cu anul 2000. Între anii 2011 – 2020, scăderea medie anuală a incidenței prin TB a fost de 5,2%, iar între anii 2019-2020 a fost de 6,4%, o rată cu mult mai mare decât cea globală de scădere a incidenței prin TB, care constituie 1,9%.

În anul 2020 au fost raportate 163 602 cazuri noi și recidivante de TBC în 51 din cele 53 de țări din regiunea UE, reprezentând 71% din cazurile noi și recidivante estimate.

Tags: Agentia Naționala Sanatate PublicaANSPtuberculoza in R. Moldovatubertculoza in lume
Știrile zilei