Tunisia nu mai vrea scuzele Franţei pentru perioada colonială

Publicat:

Parlamentul Tunisiei a respins marţi noaptea o moţiune prin care se pretindeau oficial scuze din partea Franţei pentru crimele comise “în timpul colonizării şi ulterior”, informează AFP, potrivit agerpres.

După peste 15 ore de dezbateri, timp în care nu a fost abordat decât în mică măsură fondul problemei, moţiunea prezentată de o formaţiune islamistă a întrunit doar 77 de voturi pentru şi 5 împotrivă. Pentru adoptare ar fi fost necesare voturile a 109 din cei 217 deputaţi.


Citeşte şi: Austriacul care spiona pentru Rusia a fost ELIBERAT

Iniţiatoarea moţiunii este coaliţia islamistă şi naţionalistă Al Karama, reprezentată de 19 parlamentari, care a promis acest demers în campania electorală pentru alegerile legislative din octombrie anul trecut. Deputaţii coaliţiei s-au prezentat la dezbateri purtând tricouri cu textul “crimă şi tortură, brutalitatea colonialismului francez”. Fără dezbateri şi pregătiri prealabile, şansele de adoptare în parlamentul foarte divizat de la Tunis erau reduse, apreciază AFP.

Textul propunea să se pretindă scuze din partea statului francez şi indemnizaţii pentru asasinate, violuri, exilul forţat al opozanţilor, jefuirea resurselor naturale şi susţinerea dictaturii. Moţiunea se referea la “toate crimele comise începând din 1881”, când s-a instituit protectoratul francez, inclusiv pentru sprijinul acordat regimului lui Zine el Abidine Ben Ali, aflat într-o situaţie disperată la începutul lui 2011.

Potrivit deputatului Ridha Jaouadi, un fost imam care reprezintă Al Karama, “centrele culturale ale ocupaţiei franceze sunt mai periculoase decât bazele militare”, deoarece desfăşoară “o invazie culturală care distruge morala şi valorile” tunisienilor. “Ei fac apel la căsătoriile homosexuale”, a acuzat fostul cleric, concediat în 2015 de autorităţi de la cea mai mare moschee din Sfax, în estul ţării, după acuzaţii de extremism şi colectare neautorizată de fonduri.

Citeşte şi: Mai mulţi lideri europeni cer o pregătire mai bună pentru următoarea pandemie

Deputata antiislamistă Abir Moussi a susţinut că nu este vorba de o “cerere de reconsiderare a Tunisiei, ci mai degrabă de o listă de răzbunări politice”.

“Riscul est ca un subiect atât de important să devină un instrument de tactică politicianistă”, a apreciat istoricul şi fostul politician Adnen Manser.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forme de energie necunoscute până acum, descoperite în atmosfera Pământului. NASA încearcă să găsească o explicație

Forme de energie necunoscute până acum, descoperite în atmosfera Pământului. NASA încearcă să găsească o explicație Oamenii de știință de la Universitatea din Colorado au...

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a declarat că Groenlanda...

FOTO – David și Victoria Beckham au recreat scenele nunții de acum 25 de ani. Hainele violet le vin încă turnate

David și Victoria Beckham au recreat scenele nunții de acum 25 de ani. Hainele violet le vin încă turnate David și Victoria Beckham au purtat...

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.