X

Tunisia : Starea de urgenţă a fost prelungită cu o lună până la 11 martie

Starea de urgenţă, în vigoare în Tunisia după seria de atentate jihadiste din 2015, a fost prelungită cu o lună, a anunţat vineri preşedinţia tunisiană, citată de AFP.

Şeful statului, Béji Caid Essebsi, a decis să prelungească această măsură excepţională până la 11 martie “după consultări cu şeful guvernului şi preşedintele Parlamentului privind chestiuni legate de securitatea naţională şi situaţia la frontiere şi în regiune”, conform unui comunicat al preşedinţiei, potrivit agerpres.

Starea de urgenţă acordă puteri speciale forţelor de ordine şi permite inclusiv interzicerea grevelor şi adunărilor “de natură să provoace (…) dezordine” sau chiar adoptarea de măsuri “pentru a asigura controlul presei”.

Citește și : Carles Puigdemont rămâne singurul candidat care ar putea forma un nou guvern catalan (Roger Torrent)

În 2015, trei atentate majore, revendicate de gruparea extremistă Stat Islamic (SI), s-au produs în Tunisia. Starea de urgenţă a fost reînnoită neîntrerupt după cel de-al treilea atentat din respectiva serie, comis contra gărzii prezidenţiale, pe 24 noiembrie 2015, la Tunis (12 agenţi morţi).

Tags: atentateBéji Caid Essebsistarea de urgentaTunisia
Categorii: Sinteze