X

Turcia acuză Twitter că acţionează ca o ‘maşină de propagandă’, după închiderea a mii de conturi pro-Erdogan

Guvernul turc a calificat vineri drept ”inacceptabil” şi un ”scandal istoric” închiderea de către Twitter a 7.340 de conturi din Turcia asociate, potrivit reţelei de socializare, cu ”reţele de răspândire” a postulatelor preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.

Conturile eliminate sunt asociate ”aripii tinere” a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) şi sunt utilizate pentru ”amplificarea narativelor politice favorabile” formaţiunii conservatoare, a mai motivat Twitter. De asemenea, reţeaua de socializare crede că aceşti ”actori statali” au atacat conturi ale unor entităţi şi organizaţii adversare guvernului turc şi care au fost ”ţinte repetate ale pirateriei” informatice.

Citește și : Putin este optimist: ‘Majoritatea ruşilor susţin reforma constituţională!’

”Decizia companiei (Twitter) şi încercarea sa de a discredita guvernul Turciei şi o mişcare politică populară sunt inacceptabile”, a reacţionat directorul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun. Justificările acestei companii sunt de natură ”ideologică” şi ceea ce se întâmplă este ”un scandal istoric”, a continuat el.

”Acest act arbitrar, ascuns sub o perdea de fum a transparenţei şi libertăţii de exprimare, a demonstrat încă o dată că Twitter nu este o companie ce reprezintă o reţea de socializare, ci o maşină de propagandă”, a mai spus oficialul turc.

Mai mult, acesta a acuzat Twitter că sprijină propaganda Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat organizaţie teroristă de Turcia, SUA şi UE, şi a avertizat asupra ”destinului final” al organizaţiilor care ”încearcă să ia măsuri similare”, fără a explica mai mult.

Citește și : BoJo spune că protestele din UK au fost ‘luate ostatice de extremişti’

Twitter a anunţat vineri închiderea a 32.242 de conturi pe care le consideră a fi asociate unor ”actori statali” din Turcia, China şi Rusia.

Şi Ministerul turc de Interne dispune adesea închiderea unor conturi de pe reţelele de socializare pentru presupuse delicte de terorism sau dezinformare.

Tags: AKPRecep Tayyip ErdoganSUAturciatwitter
Categorii: Diaspora