Turcia: AKP a depus un proiect de lege privind combaterea terorismului

Publicat:

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a depus luni în parlament un proiect de lege privind combaterea terorismului, în contextul încetării stării de urgenţă, informează DPA, conform agerpres.

Bulent Turan, viceliderul AKP, a precizat că actul normativ cu 28 de articole se bazează pe legislaţia internaţională şi europeană, iar proiectul a fost transmis partidelor de opoziţie înainte de a fi înregistrat la parlament.


Citește și : Putin califică drept „reuşite” şi „utile” discuţiile purtate cu Trump; Trump: o „zi foarte constructivă”

Starea de urgenţă – instituită în Turcia după puciul eşuat din iulie 2016 şi prelungită de şapte ori cu câte trei luni – ia sfârşit joi la ora locală 01.00, aşa cum a promis Erdogan în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din iunie anul acesta.

În timpul stării de urgenţă, reprimarea loviturii de stat a dus la arestarea a 70.000 de presupuşi participanţi şi simpatizanţi şi la excluderea din administraţie şi armată a 110.000 de oameni, potrivit presei de stat.

Citește și : Salvini: Singura soluţie la criza migraţiei în Europa este retrimiterea migranților către locurile de unde vin

“Să sperăm că nu vom mai fi împinşi niciodată într-un sistem constituţional cum este starea de urgenţă”, a declarat Turan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Halterofilul Marin Robu cere dreptate, după ce a fost lipsit de medalie la JO: „A fost evidentă încălcarea adversarului, dar juriul a decis...

VIDEO/ Halterofilul Marin Robu cere dreptate, după ce a fost lipsit de medalie la JO: „A fost evidentă încălcarea adversarului, dar juriul a decis...

A fost atât de aproape: Un american a dat cu piciorul medaliei de aur la săritura în înălţime

A fost atât de aproape: Un american a dat cu piciorul medaliei de aur la săritura în înălţime Statele Unite, aflate într-o luptă acerbă cu...

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2024, va avea loc astăzi, duminică, de la ora 22.00

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2024, va avea loc astăzi, duminică, de la ora 22.00 Jocurile Olimpice de la Paris se apropie de final....

ULTIMA ORĂ/ Luptătorul Maxim Saculțan a fost învins de vicecampionul mondial de anul trecut, Sebastian Rivera din Puerto Rico

ULTIMA ORĂ/ Luptătorul Maxim Saculțan a fost învins de vicecampionul mondial de anul trecut, Sebastian Rivera din Puerto Rico Luptătorul nostru a fost la o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.