Turcia anunţă data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

Publicat:

Alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare din Turcia vor avea loc în mai, după luna sfântă a Ramadanului, a anunţat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Fără a menţiona clar data scrutinului, Erdogan a lăsat să se înţeleagă că acesta se va desfăşura “la 73 de ani” de la victoria Partidului Democrat (conservator) din 14 mai 1950.


Citește și :  Croaţia investighează dispariţia unui yaht aparţinând oligarhului uzbek Alişer Usmanov

“Poporul nostru le va spune gata Mesei celor 6 (platforma opoziţiei turce) în aceeaşi zi ca acum 73 de ani”, a spus şeful statului la o reuniune cu aleşi ai formaţiunii sale politice, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, conservator).

Ramadanul are loc în 2023 în perioada 23 martie – 21 aprilie.

AKP este la putere în Turcia din 2002. Erdogan, care va candida pentru un nou mandat, a devenit în 2003 premier, pentru ca în urma modificării Constituţiei să devină preşedinte, ales direct prin vot universal, în 2014.

Opoziţia turcă şi-a anunţat intenţia de a reveni la un regim parlamentar, în cazul unei victorii.

Citește și : Biden vizitează joi California lovită de furtuni

Partidul Democrat, fondat în 1946 de Adnan Menderes şi susţinătorii săi – disidenţi din formaţiunea lui Mustafa Kemal “Atatürk”, considerat părintele Turciei moderne -, a câştigat alegerile din 14 mai 1950. Peste zece ani, a fost înlăturat de la putere în urma unui puci, iar apoi a fost dizolvat. Erdogan s-a comparat în repetate rânduri cu Adnan Menderes.

Masa celor 6 este o alianţă electorală creată de şase partide de opoziţie, principalul fiind Partidul Popular Republican (CHP, fondat de Kemal). Doar Partidul Democrat Popular (HDP, pro-kurd) a treia forţă în legislativ, nu s-a alăturat acestei alianţe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban Forţele armate israeliene au anunţat vineri că au...

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat Actuala confruntare dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei nu are corespondent în istorie şi o...

OMS a aprobat prima testare pentru diagnosticarea „Variolei Maimuței”

OMS a aprobat prima testare pentru diagnosticarea „Variolei Maimuței” Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a dat acordul pentru testarea-diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, sau...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.