X

Turcia: Aproape 300 de soldați suspecți de legături cu clericul Gulen, reținuți de autorități

Autoritățile din Turcia au anunțat vineri că au reținut 295 de membri ai personalului militar, suspectați de legături cu rețeaua clericului Fethullah Gulen, considerată responsabilă pentru lovitura de stat eșuată din anul 2016, relatează agenția de presă de stat Anadolu, potrivit Mediafax.

Printre persoanele arestate se numără trei colonei, opt maiori și zece locotenenți. Aproximativ jumătate dintre persoane făceau parte din armată, iar restul din marină și forțele aeriene.

Citește și : Tot mai mulți civili părăsesc ultima zonă controlată de islamiști în estul Siriei

Procurorii au transmis că au lansat operațiuni simultane în aproximativ 55 de provincii din Turcia, la ora locală 1.00 (0.00, vineri, ora României).

Autoritățile din Turcia au organizat numeroase controale și arestări împotriva presupușilor membri ai rețelei lui Gulen. Peste 250 de persoane au murit în lovitura de stat eșuată din iulie 2016. Clericul Fethullah Gulen a negat orice implicare în evenimentele din 2016 din Turcia.

Aliații occidentali ai Turciei au criticat măsurile luate de către autorități în urma tentativei de lovitură de stat. Liderii turci au declarat stare de urgență în anul 2016, aceasta fiind încheiată în iulie 2018.

Citește și : Guvernul irlandez a prezentat un pachet legislativ pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Președintele turc Tayyip Erdogan este acuzat că folosește lovitura de stat ca pretext pentru a-și înlătura criticii. Președintele s-a apărat în mai multe rânduri, declarând că măsurile au ca scop combaterea amenințărilor la securitatea națională.

Tags: armataclericul GulenFethullah GulensoldatiTayyip Erdoganturcia
Categorii: Diaspora