Turcia aşteaptă rezultatul definitiv al alegerilor din SUA înainte de a felicita câştigătorul

Publicat:

Turcia îl va felicita pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA odată ce va fi definitivat rezultatul votului, a declarat luni un purtător de cuvânt al formaţiunii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), relatează Reuters, potrivit agerpres.    

Guvernul de la Ankara, care în ultima vremea a avut o serie de divergenţe cu SUA într-o serie de chestiuni, printre care politica Turciei faţă de Siria şi achiziţia de către armata turcă a sistemelor antiaeriene ruseşti S-400, a transmis în weekend că va continua să colaboreze cu noua administraţie de la Washington, după ce presa americană l-a anunţat pe democratul Joe Biden câştigător al alegerilor prezidenţiale, rezultat contestat de contracandidatul acestuia, preşedintele republican Donald Trump.


Citește și : Joe Biden SCHIMBĂ echipa care gestionează coronacriza în America

Vorbind la o conferinţă de presă după o reuniune a partidului AKP prezidată de Erdogan, purtătorul de cuvânt al acestei formaţiuni, Omer Celik, a spus că, ”din respect faţă de Statele Unite şi poporul american”, Ankara îl va felicita şi îi va telefona viitorului preşedinte al SUA imediat ce rezultatul va fi stabilit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.