X

Turcia a avertizat că recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitala Israelului poate provoca “o mare catastrofă”

Turcia a avertizat luni în legătură cu recunoaşterea de către Washington a Ierusalimului drept capitală a statului Israel, estimând că o asemenea măsură va provoca “o mare catastrofă”, relatează agerpres .

Schimbarea statutului “istoric” al Ierusalimului ar conduce la “o mare catastrofă” şi “va pune capăt procesului de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, într-o conferinţă de presă.

O astfel de decizie a administraţiei americane “ar deschide calea spre noi ciocniri, noi dispute, mai multă instabilitate în regiune, evenimente imprevizibile”, a mai spus el.

Citește și : Donald Trump : ‘Îmi pare foarte rău pentru generalul Flynn’

“Această măsură nu ar avea niciun avantaj pentru Israel, nici un beneficiu pentru alte ţări sau pentru regiune. Această măsură, care nu este avantajoasă, riscă să atragă regiunea într-un nou dezastru”, a insistat Bozdag.

În cadrul unui forum organizat duminică la Washington, Jared Kushner, ginerele şi consilier apropiat al preşedintelui american, a anunţat că Donald Trump se apropie de o decizie privind o posibilă relocare a Ambasadei SUA de la Tel-Aviv la Ierusalim.

Israelul consideră Oraşul Sfânt drept capitala sa ‘eternă şi reunificată’, dar palestinienii spun că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala statului la care ei aspiră. Comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată Ierusalimul drept capitală a Israelului, nici anexarea părţii sale estice în 1967 de către Israel.

Într-o convorbire telefonică avută duminică cu omologul său palestinian Mahmoud Abbas, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a insistat asupra necesităţii creării unui stat palestinian independent “cu capitala în Ierusalimul de Est”.

Tags: Bekir BozdagierusalimisraelistoricJared Kushnermare catastrofătel avivturciawashington
Categorii: Sinteze