Turcia avertizează că creşterile de taxe anunţate de Trump vor afecta relaţiile cu Statele Unite

Publicat:

Turcia a estimat vineri că creşterea taxelor vamale pentru oţel şi aluminiu, anunţată de preşedintele american Donald Trump, va afecta relaţiile dintre cele două ţări şi a promis represalii împotriva unei măsuri pe care o consideră contrară regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), relatează AFP, potrivit agerpres.

“SUA ar trebui să ştie că singurul rezultat al unor astfel de sancţiuni (…) este să ne afecteze relaţiile noastre de aliaţi”, a precizat Ministerul turc al Afacerilor Externe într-un comunicat.


Citește și : Gaza şi Israelul sunt „periculos de aproape” de un nou conflict, avertizează Uniunea Europeană

“Ca toate măsurile luate împotriva Turciei, ele vor primi răspuns”, a adăugat ministerul, precizând că decizia “ignoră” regulile OMC.

Ministerul a mai apreciat că postările lui Donald Trump de pe Twitter sunt “imposibil de conciliat cu seriozitatea unui om de stat”.

Anunţurile făcute vineri de Trump privind o puternică creştere a taxelor vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu din Turcia au dus la o prăbuşire a lirei turceşti, care a pierdut aproape un sfert din valoarea sa în raport cu dolarul american în cursul zilei.

Citește și : Proteste la frontiera Fâşiei Gaza cu Israelul; doi morţi și zeci de răniţi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat un “război ecnomic” şi a făcut apel la populaţie pentru o “luptă naţională”, prin schimbul masiv de lire turceşti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.