X

Turcia condamnă arestarea unui angajat local al unui consulat turc în Grecia

Turcia a condamnat vineri arestarea unui angajat al consulatului său din insula greacă Rodos, suspectat de spionaj în favoarea Ankarei, informează AFP, scrie agerpres.

”Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice a fost încălcată de Grecia”, a susţinut Ministerul de Externe turc într-un comunicat.

Citește și : Mike Pence a fost vaccinat LIVE la tv – VIDEO

În vârstă de 35 de ani şi având cetăţenia greacă, Sebahattin Bayram este angajat ca secretar contractual la consulatul Turciei în Rodos. Arestarea sa a fost anunţată pe 12 decembrie.

Autorităţile greceşti îi reproşează colectarea de informaţii privind deplasarea navelor Marinei elene, date furnizate de către un al doilea suspect ce lucra pe un feribot circulând între Rodos şi insula Kastellorizo, aflată la aproximativ 1,2 km de coastele Turciei, şi care a fost arestat la rândul său.

Cei doi bărbaţi au fost plasaţi oficial în arest vineri.

”Suntem îngrijoraţi de articolele din presa greacă care îi vizează pe angajatul nostru, familia sa şi personalul reprezentanţelor noastre în Grecia”, a adăugat diplomaţia turcă.

Citește și : Pescuitul rămâne mărul discordiei între UE şi UK

Turcia şi Grecia, membre ale NATO, au un diferend major legat de jurisdicţia maritimă şi de drepturile de explorare în Mediterana Orientală din cauza opiniilor divergente privind limitele platoului continental.

Ankara a provocat iritarea Greciei în luna august atunci când a trimis în zona disputată nava de studii seismice Oruç Reis. În septembrie, Turcia a retras nava din zonă pentru a permite eforturile diplomatice, dar ulterior a retrimis-o, ceea ce a provocat reacţia dură a Greciei, a Franţei şi a Germaniei. La finalul lunii noiembrie, Turcia a anunţat retragerea navei Oruç Reis în portul Antalya

Tags: RodosspionajturciaViena
Categorii: Diaspora