X

Turcia: Condamnarea opozantului kurd Demirtas pentru “propagandă teroristă”, confirmată în apel

Justiţia turcă a respins marţi apelul liderului kurd Selahattin Demirtas împotriva condamnării sale la patru ani şi opt luni de închisoare pentru “propagandă teroristă”, a anunţat avocatul său, informează AFP, scrie Agerpres.

Această decizie survine la două săptămâni după cea dată în 20 noiembrie de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), în care Turcia este somată să pună capăt “în cel mai scurt timp” detenţiei provizorii a lui Demirtas în cadrul unui alt proces.

Citește și : Top 100 Forbes cele mai puternice femei din lume: Angela Merkel conduce pentru al optulea an consecutiv

Confirmarea pedepsei de patru ani şi opt luni decisă pentru Demirtas în septembrie, pentru “propagandă teroristă”, îi permite Turciei să îl menţină în închisoare chiar dacă ea şi-a schimbat poziţia şi a decis să respecte decizia CEDO, pe care o respinsese iniţial, privind detenţia provizorie a lui Demirtas în principalul lui proces.

“Ei îl vor elibera acum uşor în dosarul pentru care este deţinut şi vor spune ‘vedeţi, respectăm decizia CEDO’. Însă Demirtas va rămâne luat ostatic din cauza confirmării condamnării sale de 4 ani şi 8 luni (de închisoare)”, a comentat pe Twitter unul dintre avocaţii liderului kurd, Mahsuni Karaman.

Demirtas, fost copreşedinte al Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), al cărui personalitate de seamă rămâne, a acuzat deja în urmă cu o săptămână guvernul turc că accelerează procedura în apel privind această condamnare.

Decizia CEDO se referea doar la menţinerea lui în detenţie provizorie, din noiembrie 2016, în cadrul unui proces unde el este judecat pentru conducerea unei “organizaţii teroriste”, “propagandă teroristă” şi “incitare la comiterea de crime”. Selahattin Demirtas riscă 142 de ani de închisoare dacă va fi declarat vinovat în acest caz.

Citește și : Matteo Salvini, acuzat de compromiterea unei operaţiuni a poliţiei din cauza unui mesaj pe Twitter

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care acuză regulat HDP că este vitrina politică a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasat “terorist” de Ankara şi de aliaţii săi occidentali, a respins oricum rapid decizia CEDO, dând asigurări că aceasta nu este constrângătoare pentru Ankara.

Tags: CEDOCurtea EuropeanăinchisoareSelahattin Demirtasturcia
Categorii: Diaspora