X

Turcia: Consulul saudit la Istanbul a plecat la Riad înainte ca poliţia să înceapă o percheziţie la reşedinţa sa

Consulul general al Arabiei Saudite la Istanbul a plecat la Riad cu o oră înainte ca poliţia turcă să înceapă o percheziţie la reşedinţa sa, a informat postul TRT, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Consulul Mohammed al-Otaibi a părăsit Turcia la bordul unui avion de linie la ora 17:00 (14:00 GMT), a informat TRT, adăugând că familia consulului se află încă la Istanbul.

Citește și : Iranul afirmă că a lansat 700 de atacuri cu drone împotriva grupării Statul Islamic în Siria

O oră mai târziu, poliţia a intrat în reşedinţa consulului din metropola turcă, acţiune întreprinsă în cadrul investigaţiei privind dispariţia în urmă cu două săptămâni a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Echipe de anchetatori turci şi saudiţi au terminat marţi o percheziţie de mai multe ore la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul şi au luat probe de sol din grădină, potrivit presei turce.

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad şi editorialist la publicaţia The Washington Post, nu a mai dat niciun semn de viaţă de când a intrat în consulatul ţării sale din Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o femeie cu cetăţenie turcă.

Oficiali turci au declarat că Jamal Khashoggi a fost ucis de un comando saudit venit special de la Riad. Arabia Saudită a negat orice implicare.

Senatorul republican Lindsey Graham, un apropiat al preşedintelui american Donald Trump, l-a acuzat marţi pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, că a ordonat uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi şi l-a numit ‘un prinţ moştenitor fără scrupule’ care pune în pericol relaţiile cu Statele Unite.

Numeroşi membri ai Congresului SUA au formulat critici dure la adresa regatului saudit după dispariţia lui Khashoggi la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul pe 2 octombrie.

Citește și : Alegeri europarlamentare: Platformele digitale vor respecta codul de conduită împotriva dezinformării elaborat de Comisia Europeană

Lindsey Graham l-a acuzat însă direct pe prinţul moştenitor, cunoscut sub iniţialele MbS, şi a afirmat că intenţionează să-i împărtăşească această opinie preşedintelui Trump şi să ceară suspendarea vânzărilor de armament către Arabia Saudită.

‘Nimic nu se întâmplă în Arabia Saudită fără ştirea lui MbS’, a declarat el într-un interviu pentru Fox News.

‘Am fost cel mai mare apărător al lor (saudiţilor) în Senatul american’, a mai spus Graham. ‘Tipul ăsta e o bilă demolatoare. El a pus ca acest tip să fie ucis într-un consulat din Turcia şi se aşteaptă să ignor acest lucru. Mă simt folosit şi abuzat’, a spus senatorul american.

‘MbS este toxic pentru mine. Nu poate fi niciodată un lider pe scena mondială’, a mai afirmat senatorul Lindsey Graham.

Tags: avionIstanbulMohammed al-OtaibipolitiareşedinţăRiadturcia
Categorii: Sinteze