X

Turcia continuă epurarea din rândul forţelor armate: 133 de militari au fost arestaţi în Izmir

Autoritățile de la Ankara au emis mandate de arestare pe numele a 133 de militari pentru presupuse legături cu clericul Fethullah Gulen, acuzat de Turcia că s-ar fi aflat în spatele tentativei de lovitură de stat din 2016, a anunțat agenția Anadolu, citată de Reuters, conform mediafax.

Operațiunea de reținere a acestora are loc în provincia Izmir.

Citeşte şi: Armata israeliană a doborât patru rachete siriene

Administraţia de la Ankara îi atribuie clericului musulman turc Fethullah Gulen, care locuieşte în statul american Pennsylvania din 1999, organizarea complotului militar eşuat produs în Turcia pe 15 iulie 2016. Gulen a respins acuzaţiile.

În urma tentativei de lovitură de stat, peste 77.000 de persoane au fost arestate în Turcia, iar circa 150.000 de angajaţi din sectorul public au fost demişi în cadrul unor acţiuni de epurare a cadrelor.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine! Mai mulţi răniţi şi pagube materiale însemnate

Tags: Fethullah Gulenizmirlovitura de statmilitariturcia
Categorii: Sinteze