Turcia continuă vânătoarea de guleniști. 192 de persoane au fost arestate

Publicat:

Turcia a ordonat arestarea a 192 de persoane suspectate de legături cu reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea tentativei eşuate de puci din 2016, a relatat marţi cotidianul turc Hurriyet, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Razii ale poliţiei ce-i vizează pe adepţii lui Gulen au avut loc în mod constant de la tentativa de puci şi au fost relansate recent. Autorităţile din Istanbul şi Adana au ordonat arestarea a peste 100 de militari suspecţi săptămâna trecută.


Citelște și: Zi crucială pentru Brexit în parlamentul britanic

Biroul Procurorului şef de la Ankara a indicat că a ordonat arestarea a 50 de militari suspecţi – trei locotenenţi şi 47 de sergenţi – şi alte 55 de persoane acuzate că folosesc aplicaţia de mesagerie ByLock, a precizat cotidianul.

Turcia a interzis aplicaţia ByLock după eşuarea puciului, spunând că adepţii lui Gulen au folosit-o pentru a comunica în noaptea de 15 iulie 2016, când un grup de soldaţi au încercat să înlăture guvernul de la putere, înregistrându-se circa 250 de morţi.

Gulen, fost cândva un aliat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan care s-a autoexilat în SUA în 1999, a respins acuzaţiile şi a condamnat puciul.

Biroul Procurorului din provincia Konya (centru) a ordonat arestarea a 50 de persoane, inclusiv personal militar şi contactele lor din reţeaua lui Gulen, afirmă ziarul. În alte două provincii, Mugla şi Kocaeli, birourile procurorilor au ordonat arestarea a 15 şi, respectiv, 22 de militari.

Citește și: Armata americană menține trupele la granița cu Mexicul

Peste 77.000 de persoane au fost plasate în detenţie în aşteptarea procesului, în timp ce 150.000 de funcţionari, personal militar şi alte categorii au fost destituiţi sau suspendaţi din posturile lor în cadrul epurărilor de au urmat după tentativa de puci.

Organizaţiile pentru drepturile omului şi aliaţii occidentali ai Turciei şi-au exprimat preocuparea în legătură cu represaliile, spunând că Erdogan se foloseşte de tentativa eşuată de puci ca pretext pentru a reduce la tăcere disidenţa. La rândul său, guvernul a indicat că măsurile de securitate sunt necesare având în vedere gravitatea ameninţărilor cu care se confruntă Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.