Turcia: Creşterea turismului a accelerat în trimestrul doi din 2019

Publicat:

Numărul turiştilor care au vizitat Turcia a crescut în trimestrul doi din 2019 cu 15%, la aproape 13 milioane, după un avans de 8,5%, la 6,64 milioane în precedentele trei luni, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (TurkStat), informează site-ul ahvalnews.com, potrivit agerpres.

De asemenea, veniturile din turism au înregistrat un avans anual de 13% în perioada aprilie-iunie 2019, la opt miliarde de dolari, după o expansiune de 4,6% în primele trei luni ale anului, la 4,63 miliarde de dolari. Cheltuielile medii per turist au scăzut cu 1,7% în trimestrul doi din 2019, la 625 dolari, a informat TurkStat.


Citește și : Comerţul global nu se va redresa în următoarele trimestre, avertizează Banca Centrală Europeană

Turcia încearcă să-şi majoreze veniturile din turism, pentru a compensa declinul activităţii economice, provocat de deprecierea semnificativă a lirei turceşti. În semestrul doi din 2018, economia s-a contractat, înainte de o uşoară creştere în primul trimestru din acest an.

Deprecierea lirei turceşti a făcut din Turcia un loc de vizitat mai ieftin pentru turiştii străini.

În 2018, numărul turiştilor străini care au vizitat Turcia a crescut cu peste 21%, la aproape 40 de milioane, cei mai mulţi fiind din Rusia, Germania, Bulgaria şi Marea Britanie.

Veniturile din turism au urcat cu 12,3% anul trecut, la 29,5 miliarde de dolari, iar 81,8% din venituri au provenit de la vizitatorii străini şi 18,2% de la cetăţeni turci care trăiesc în străinătate.

Relansarea turismului este crucială pentru Turcia, care se bazează pe valuta adusă de turiştii străini pentru a acoperi deficitul ridicat de cont curent.

Citește și : Trump vrea pedeapsa capitală pentru cei care comit crime în masă și motivate de ură

Sectorul turistic asigură peste un milion de locuri de muncă şi este responsabil pentru 4,5% din PIB-ul Turciei, evaluat la 800 miliarde de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.