X

Turcia denunţă o ”îngrijorătoare lipsă de informare” după declarațiile lui Pompeo privind kurzii din Siria

Turcia a condamnat vineri declaraţii ale şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo, după ce acesta a avertizat joi împotriva unui ”masacru” al kurzilor de către Turcia în Siria, denunţând o ”îngrijorătoare lipsă de informare”, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Asimilarea de către secretarul (de Stat american Mike) Pompeo a organizaţiei teroriste YPG (Unităţile protecţiei Poprului) cu kurzii, în cazul în care ea este deliberată, traduce o îngrijorătoare lipsă de informare”, a deplâns citat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Ministerului turc de Externe Hami Aksoy.

Citește și : Trump, protagonist „Game of Thrones” pe Instagram: „The Wall is Coming”

YPG sunt o miliţie kurdă, aliată cu Washingtonul în Siria, împotriva organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI), dar considerată de Ankara o organizaţie ”teroristă”.

Statele Unite vor să continue să se asigure de faptul că ”turcii nu-i masacrează pe kurzi” în Siria, în pofida retragerii militarilor americani decise de preşedintele american Donald Trump, a declarat joi secretarul de Stat american Mike Pompeo.

”Importanţa faptului de a face astfel încât turcii să nu-i masacreze pe kurzi, protecţia minorităţilor religioase în Siria, toate astea fac parte în continuare din misiunea americană”, a declarat şeful diplomaţiei americane joi, într-un interviu acordat site-ului Newsmax.

Pompeo a refuzat să prezinte un calendar al retragerii americane din Siria, pentru a evita ca ”adversarii” Statelor Unite ”să ştie cu precizie” când vor părăsi militarii americani teritoriul sirian.

Citește și : Partidul nord-irlandez DUP anunţă că nu va vota în favoarea acordului de Brexit obţinut de Theresa May

Tags: ankaraHami AksoyPompeosiriaturciawashingtonYPG
Categorii: DiasporaSinteze