X

Turcia : Doi jurnaliști au fost eliberați din arestul preventiv

O instanţă din Turcia a decis vineri eliberarea din arestul preventiv a ziaristului de investigaţii Ahmet Sik de la Cumhuriyet şi a redactorului-şef al cotidianului, Murat Sabuncu, informează Anadolu, preluată de DPA. Cei doi erau închişi din 2016.

După o şedinţă de judecată desfăşurată în incinta închisorii Slivri din Istanbul, Akin Atalay, preşedintele consiliului de administraţie al aceluiaşi ziar de opoziţie, a rămas în arest, potrivit agerpres.

Tot vineri, Curtea Supremă a Turciei a respins sentinţa de condamnare la cinci ani de închisoare în cazul jurnalistului Can Dundar, apreciind că acesta ar trebui să primească până la 20 de ani de închisoare pentru spionaj, relata Reuters cu câteva ore mai devreme. Dundar şi colegul său Erdem Gul de la Cumhuriyet au fost condamnaţi în mai 2016 pentru difuzarea unei înregistrări video despre care au afirmat că arată cum serviciul de spionaj al Turciei transporta arme în Siria.

Citește și : Slovacia : Mii de persoane protestează cerând demisia guvernului

Tags: arestinstanţăIstanbulSlivriturcia
Categorii: Diaspora