Turcia îl eliberează condiţionat pe caricaturistul Nuri Kurtcebe

Publicat:

Un tribunal turc a ordonat marţi punerea în libertate sub control judiciar a unui caricaturist închis cu o zi înainte pentru că l-a criticat în lucrările sale pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, au informat media turce, potrivit AFP, transmite agerpres.

Nuri Kurtcebe, un autor de romane grafice şi caricaturist în vârstă de 69 de ani, a fost plasat luni în arest la Yalova (nord-vest) pentru a efectua o pedeapsă de 14 luni de închisoare pentru “insultă la adresa şefului statului”.


Citeşte şi: Summitul Trump-Kim, la Hotelul Capella, pe Insula Sentosa, în Singapore (Casa Albă)

Un tribunal a decisă însă marţi seară punerea lui în libertate sub control judiciar, a transmis agenţia de presă Dogan, citându-l pe avocatul său.

“Clientul meu Nuri Kurtcebe îşi va relua lucrul, desenele şi caricaturile sale după ce a fost lipsit de creioane şi cerneală timp de două zile”, a declarat Erdem Akyuz, citat de Dogan.

Kurtcebe a fost condamnat în 2017 la peste un an şi două luni de închisoare pentru o serie de caricaturi publicate în 2015 care îl înfăţişau pe Erdogan.

Luni, el a fost reţinut şi încarcerat pentru a efectua această pedeapsă, după respingerea apelului său.

Kurtcebe este cunoscut mai ales în Turcia pentru caricaturile sale usturătoare publicate de mai multe jurnale şi reviste cu începere din anii 1970 care i-au adus numeroase premii.

Citeşte şi: SUA insistă: Iranul trebuie să oprească îmbogăţirea uraniului

În 2001, el a adaptat în roman grafic o epopee a poetului Nazim Hikmet (1902-1963) povestind războiul de independenţă turc condus de Mustafa Kemal care a dus la naşterea Turciei moderne în 1923.

Turcia este frecvent criticată de organizaţiile pentru apărarea libertăţii de exprimare care denunţă arestările pentru insultă la adresa lui Erdogan ce s-au înmulţit în ultimii ani.

Pe de altă parte, autorităţile turce şi-au înmulţit punerile sub acuzare ale jurnaliştilor şi colaboratorilor de presă, mai ales după tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.