X

Turcia este gata să procure vaccinul rusesc ‘Sputnik-V’ dacă acesta corespunde criteriilor Ankarei

Turcia este gata să procure vaccinul rusesc împotriva COVID-19 dacă acesta îndeplineşte criteriile Ankarei, a declarat miercuri ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca, după ce mass-media din ţara sa cita declaraţii în care el excludea achiziţionarea vaccinului rusesc, relatează Reuters, potrivit agerpres

Site-ul de informare Haberturk l-a citat anterior pe ministrul Koca spunând că Turcia exclude achiziţionarea vaccinului rusesc, deoarece acesta nu ar îndeplini condiţiile de “bune practici de laborator”. El nu a spus la ce vaccin rus se referă, dar Turcia desfăşoară Faza III pentru “Sputnik-V”.

Citește și : Rușii au bătut palma cu Sudanul și își fac prima lor bază militară din Africa

Întrebat despre achiziţiile de vaccin, în cadrul unei conferinţe de presă la finalul unei reuniuni a echipei ştiinţifice a guvernului, Koca a declarat că Turcia aşteaptă să primească livrări de la compania chineză Sinovac Biotech Ltd în următoarele zile. Ministrul turc a mai spus că sunt în curs discuţii pentru achiziţionarea şi altor vaccinuri dacă va fi necesar.

Tags: covid-19Fahrettin KocaSputnik Vturcia
Categorii: Diaspora