X

Turcia îşi menţine o prognoză de inflaţie care este mult mai optimistă decât cea a pieţei

Banca Centrală a Turciei nu şi-a modificat prognoza de inflaţiei pentru acest an şi anul viitor, reiterând o estimare care este mult mai optimistă decât opiniile de pe piaţă, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Joi, cu prilejul prezentării celui mai nou raport trimestrial asupra inflaţiei, guvernatorul Băncii Turciei, Sahap Kavcioglu, a spus că la finele acestui an rata inflaţiei ar urma să coboare până la 22,3%, urmând ca la finele lui 2024 să ajungă la 8,8%. Potrivit lui Kavcioglu, factorii care stau la baza acestor prognoze sunt stabilitatea lirei şi reducerea costurilor globale la materii prime.

Citeşte şi: Între terorism și înscenare: reacții politice după incidentul procurorului general bulgar – Black News

Inflaţia rămâne o vulnerabilitate majoră pentru Turcia în condiţiile în care ţara iese din cea mai gravă criză a costului vieţii din ultimele două decenii. Creşterea preţurilor este o temă importantă în alegerile de luna aceasta în care preşedintele Recep Tayyip Erdogan se va confrunta cu cea mai mare provocare din cele două decenii în care este la putere.

Datele oficiale publicate miercuri arată că inflaţia preţurilor de consum aproape s-a înjumătăţit faţă de vârful atins în luna octombrie, ajungând la 43,7% în luna aprilie 2023, în scădere faţă de 50,5% în luna martie.

Citeşte şi: Zelenski: Nu l-am atacat pe Putin. Îl lăsăm tribunalului – Black News

Economiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteaptă ca inflaţia să se plafoneze undeva în jurul a 44%-45% pentru restul anului. Aceasta după ce anul trecut ritmul creşterii preţurilor în Turcia a explodat ajungând la peste 85% la finele anului. Turcia este o ţară care nu şi-a mai atins ţinta de inflaţie, de 5%, de peste un deceniu. 

Tags: Banca Centrală a TurcieiRecep Tayyip ErdoganSahap Kavciogluturcia
Categorii: Diaspora