Turcia: Un jurnalist de investigaţie proeminent, condamnat pentru “terorism”, candidează în alegerile parlamentare

Publicat:

Jurnalistul de investigaţie proeminent Ahmet Sik, care a petrecut 430 de zile în detenţie şi a fost condamnat pentru “terorism” luna trecută, a anunţat joi că va candida în alegerile parlamentare anticipate din iunie în Turcia, informează agenţia dpa, potrivit agerpres.

Sik, un vechi critic al guvernului, a declarat pe contul său de Twitter că şi-a dat demisia din postul de corespondent al ziarului Cumhuriyet pentru a candida pentru un loc pentru Istanbul din partea Partidului Democrat Popular (HDP) de stânga, prokurd.


Citește și : PE anunţă data când îl va audia pe Mark Zuckerberg. Întâlnirea va avea loc cu uşile închise

Sik a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în aprilie pentru a fi ajutat o organizaţie teroristă. El a fost eliberat din detenţia dinaintea procesului în martie, dar nu s-a întors în închisoare şi a făcut apel împotriva verdictului.

HDP a anunţat anterior că fostul său copreşedinte Selahattin Demirtas, aflat în arest preventiv pentru presupuse acuzaţii de terorism din noiembrie 2016, este candidatul partidului în cursa prezidenţială împotriva unor rivali printre care preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.

“Candidez pentru a sparge tăcerea (…) şi a câştiga împreună cu oamenii noştri care doresc o viaţă ce a fost amânată prea mult”, a declarat Sik, citând de asemenea “toţi politicienii, jurnaliştii, studenţii şi avocaţii care au fost băgaţi la închisoare”.

Împreună cu Sik, doi directori de la Cumhuriyet au fost de asemenea condamnaţi luna trecută la lungi pedepse de închisoare pentru acuzaţii legate de terorism.

Citește și : Ucraina: Doi soldaţi au fost ucişi după ce o şcoală a fost lovită de un obuz în estul țării

Autorităţile turce au încarcerat numeroşi jurnalişti de la lovitura de stat eşuată din iulie 2016, susţinând că ei – la fel ca mulţi alţi academicieni, funcţionari publici şi activişti civici – au legături cu clericul Fethullah Gulen, stabilit în Statele Unite şi acuzat de guvern de orchestrarea puciului.

Sik a scris o carte critică la adresa lui Gulen pentru care a ajuns în închisoare în 2011. Reporterul susţine că guvernul a avut odată o alianţă cu mişcarea Gulen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.