X

Turcia l-a convocat pe ambasadorul american Jeff Flake după vizita şefului de stat major al SUA în nord-estul Siriei

Turcia l-a convocat luni pe ambasadorul american Jeff Flake pentru a-i transmite nemulţumirea sa privind vizita în nord-estul Siriei a şefului de stat major al armatei americane, Mark Milley, din acest weekend, a declarat o sursă din cadrul Ministerului de Externe citată de Reuters, potrivit agerpres.  

Agenţia turcă Anadolu, care citează surse diplomatice turce, scrie că Ankara “a cerut o explicaţie” privind vizita lui Mark Milley.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

Generalul Mark Milley a efectuat vizita neanunţată în Siria pe 4 martie pentru a face bilanţul misiunii de aproape opt ani a armatei SUA într-o zonă controlată de Forţele democrate siriene (SDF).

SDF, principalul aliat al coaliţiei conduse de SUA împotriva grupării Statul Islamic, a jucat un rol cheie în înfrângerea jihadiştilor în Siria, dar sprijinul SUA pentru grup a fost o sursă de tensiune cu Turcia timp de ani de zile.

Turcia vede în Unităţile de protecţie a poporului (YPG), vârful de lance al SDF, aripa siriană a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi le consideră pe amândouă organizaţii teroriste.

SUA şi UE au desemnat şi ele PKK drept organizaţie teroristă, dar nu şi YPG, notează Reuters.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Tags: ambasadorankaraJeff FlakeMark MilleySDFSUAturcia
Categorii: Diaspora