X

Turcia le răspunde rivalilor săi regionali: ‘Sunt afirmaţii nefondate’

Turcia a respins joi drept “afirmaţii nefondate” ceea ce rivalii săi regionali – Grecia, Egipt şi Cipru – au numit drept “provocări” ale Ankarei în ceea ce priveşte explorarea controversată a hidrocarburilor în Marea Mediterană, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat publicat miercuri la sfârşitul unei întâlniri la Nicosia între liderii Egiptului, Greciei şi Ciprului, cele trei ţări au denunţat “provocările” Turciei privind explorarea energetică în apele disputate ale Mediteranei de Est, precum şi intervenţiile ei în Libia şi Siria, ţări afectate de conflicte.

Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

În timpul acestei întâlniri, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a acuzat Turcia că întreţine “fantezii imperialiste” în Mediterana de Est şi că a recurs la “retorică extremă”.

Ministerul de Externe turc a respins acuzaţiile formulate la reuniunea de la Nicosia, numindu-le “afirmaţii nefondate”. Ministerul a transmis într-un comunicat că problemele regiunii “pot fi rezolvate numai dacă ţările în cauză renunţă la politicile lor maximaliste şi ostile”.

Grecia şi Cipru acuză Turcia că încalcă dreptul internaţional prin efectuarea de prospecţii în interiorul frontierelor lor maritime în Marea Mediterană şi solicită sancţiuni europene împotriva Ankarei.

Turcia susţine că are dreptul de a efectua cercetări energetice în aceste zone din Mediterana de Est.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

Ignorând avertismentele ţărilor occidentale, Turcia a anunţat miercuri extinderea unei misiuni de explorare a gazelor în Mediterana de Est, în centrul tensiunilor cu Grecia.

Misiunea navei de cercetare seismică Oruc Reis, care trebuia să se încheie joi, a fost prelungită pană la 27 octombrie, a anunţat marina turcă într-o notă de informare maritimă (NAVTEX).

Tags: ankaraCipruegiptgreciahidrocarburiKyriakos Mitsotakislibiamarea mediteranaMediterana de EstNicosiaOruc Reissiriaturcia
Categorii: Diaspora