X

Turcia, mai hotărâtă ca oricând să-şi apere frontiera cu Siria

Turcia este mai hotărâtă ca oricând să-şi apere frontiera cu Siria de combatanţii kurzi, a declarat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

“Operaţiunea noastră cu avioanele noastre, tunurile noastre şi dronele noastre este abia la început. Hotărârea noastră de a ne apăra toate frontierele de sud (…) printr-o zonă de securitate este astăzi mai fermă ca oricând”, a declarat Erdogan în timpul unui discurs în parlament.

Citește și: Un fals ‘Macron; l-a sunat pe Duda în noaptea în care o rachetă a ajuns în Polonia. Gluma, virală pe internet – Black News

“Ne vom continua operaţiunile aeriene fără întrerupere şi vom intra pe teritoriul teroriştilor în momentul ce ni se va părea oportun”, a continuat preşedintele turc.

Turcia a lansat duminică operaţiunea “Claw Sword”, o serie de raiduri aeriene în nordul Irakului şi Siriei, urmate de atunci de tiruri de artilerie susţinute împotriva poziţiilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG).

Citeşte şi: Este posibil un armistițiu în Ucraina? – Black News

Ankara susţine că până acum a ţintit 471 de obiective.

Marţi seara, bombardamente ale artileriei turce s-au concentrat în special asupra oraşului emblematic Kobane, bastion al YPG eliberat în 2015 din mâinile jihadiştilor din Stat Islamic cu sprijinul Occidentului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Tags: Claw SwordRecep Tayyip Erdogansiriastat islamicturcia
Categorii: Sinteze