Turcia: Noul ministru adjunct de externe va conduce delegaţia care va merge în SUA pentru dezamorsarea tensiunilor (surse)

Publicat:

Noul ministru adjunct de externe al Turciei, Sedat Onal, va conduce delegaţia care se va deplasa în zilele următoare la Washington pentru a încerca să dezamorseze criza diplomatică dintre cei doi aliaţi din cadrul NATO, a declarat marţi o sursă din Ministerul de Externe de la Ankara, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

‘Delegaţia va fi condusă de ministrul nostru adjunct de externe Sedat Onal’, a declarat, sub rezerva anonimatului, un responsabil turc de rang înalt citat de AFP, fără a oferi alte detalii.


Citește și : Rusia avertizează că aderarea Georgiei la NATO ar putea declanşa „un conflict teribil”

Presa turcă a relatat că deplasarea va avea loc în această săptămână, iar postul CNN Turk a informat în cursul zilei de marţi că Turcia şi SUA au ajuns la înţelegeri preliminare pe anumite subiecte şi că o delegaţie turcă va merge la Washington peste două zile.

Agenţia Anadolu a transmis tot marţi că şeful diplomaţiei turce, Mevlüt Cavusoglu, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.

Relaţiile dintre SUA şi Turcia traversează de câteva zile cea mai gravă criză din ultimele decenii. SUA au adoptat săptămâna trecută sancţiuni împotriva a doi miniştri turci, iar Ankara a replicat prin măsuri similare.

Tensiunile, existente de mai multe luni, au cunoscut o escaladare bruscă săptămâna trecută din cauza încarcerării în Turcia a pastorului american Andrew Brunson, acuzat de autorităţile turce de terorism şi spionaj.

Citește și : Angela Merkel va efectua o vizită în Spania pentru a discuta cu Pedro Sanchez despre migraţie la sfârşitul acestei săptămâni

Liderii de la Ankara par totuşi preocupaţi să nu învenineze şi mai mult situaţia, cu atât mai mult cu cât această criză pune în şi mai mare dificultate moneda turcă, deja fragilizată de peste un an şi care a atins marţi cel mai scăzut curs de la începutul tensiunilor.

Într-un mesaj puţin obişnuit postat pe Twitter, ambasada americană la Ankara a precizat că Statele Unite continuă ”să fie un prieten şi un aliat solid al Turciei, în pofida tensiunilor actuale’.

Cotidianul proguvernamental Hürriyet a scris luni seară, fără alte detalii, că Washingtonul şi Ankara au negociat un ‘acord preliminar’ în vederea atenuării tensiunilor. Autorităţile turce nu au confirmat informaţia.

Mevlüt Cavusoglu şi Mike Pompeo s-au întâlnit săptămâna trecută în Singapore, dar discuţiile purtate nu au dus la rezolvarea crizei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.