Turcia: O cântăreaţă kurdo-germană a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă

Publicat:

Un tribunal turc a condamnat o cântăreaţă kurdo-germană închisă în Turcia din iunie la şase ani şi trei luni de detenţie pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă, a declarat miercuri avocatul ei pentru dpa, potrivit Agerpres.

Cântăreaţa, al cărei nume de scenă este Hozan Cane, va face apel împotriva sentinţei pronunţate de instanţa din provincia Edirne (vest), potrivit avocatului Newroz Akalin. Aceasta a fost a treia audiere în cazul împotriva lui Cane, care va rămâne în închisoare la Istanbul.


Citește și : Italia cere Comisiei Europene mai multă flexibilitate cu privire la proiectul său de buget

Cane a fost arestată în iunie la Edirne după ce poliţia a oprit autobuzul cu care ea făcea campanie pentru Partidul Democrat al Poporului (HDP, prokurd). Cântăreaţa, care este din Köln, a sprijinit HDP în campania electorală.

Ea este acuzată de apartenenţă la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii. Potrivit rechizitoriului, unele dintre postările sale pe reţelele de socializare ar fi fost în favoarea PKK.

O serie de arestări de cetăţeni germani în Turcia au provocat tensiuni între Berlin şi Ankara în ultimul an. Încă cinci cetăţeni germani mai sunt încarceraţi în Turcia în legătură cu presupuse acuzaţii de terorism.

Luna trecută, o instanţă din sud-estul Turciei a condamnat un german de 29 de ani, identificat conform legilor germane de confidenţialitate numai ca Patrick K., la şase ani şi trei luni de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă.

Citește și : Contraspionajul francez denunţă ingerinţa SUA la Airbus

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.