X

Turcia prelungește data limită la care refugiații sirieni sunt obligați să plece din Istanbul

Ministrul de interne turc Suleyman Soylu a anunţat că termenul până la care refugiaţii sirieni neînregistraţi trebuie să plece din Istanbul a fost prelungit până la 30 octombrie, transmite DPA, potrivit agerpres.

Într-un interviu difuzat marţi seara de televiziunea Haberturk, ministrul s-a referit la data-limită de 20 august, anunţată de guvernatorul metropolei.

Citește și: SUA vinde zeci de avioane F-16 în Taiwan

Refugiaţii care nu respectă nici noul termen urmează să fie expulzaţi. Cei neînregistraţi în Istanbul trebuie să se întoarcă în provinciile turce unde au fost luaţi în evidenţă prima dată.

După anunţul din iulie al guvernatorului, au avut loc deportări inclusiv în Siria, unde războiul este în curs, susţin mulţi sirieni şi grupuri pentru apărarea drepturilor omului. Soylu a susţinut că sirienii neînregistraţi nu pot fi deportaţi, ci sunt duşi în tabere de refugiaţi, înregistraţi acolo şi trimişi în orice provincie doresc, iar unii se întorc acolo “voluntar”.

Citește și: Trump și Maduro anunță discuții la nivel înalt între Caracas şi Washington

Conform datelor ministerului de interne, în Istanbul beneficiază de “protecţie temporară” 547.943 de sirieni, iar experţii consideră că alţi 300.000 ar putea fi afectaţi de ordinul guvernatorului.

În Turcia au fost primiţi peste 3,6 milioane de sirieni, care nu au primit toate drepturile corespunzătoare statutului de refugiaţi, ci doar “protecţie temporară”. Majoritatea supravieţuiesc în economia subterană şi asigură cea mai ieftină forţă de muncă pentru agricultură. După ce Turcia a intrat anul trecut în recesiune economică, ei nu mai sunt bineveniţi. 

Tags: Istanbulrefugiati sirieniSuleyman Soyluturcia
Categorii: Sinteze