Turcia a prelungit din nou starea de urgenţă, introdusă după tentativa de puci din 2016

Publicat:

Guvernul turc a aprobat o nouă prelungire a stării de urgenţă introduse după tentativa de puci din 15 iulie 2016, a anunţat purtătorul de cuvânt al cabinetului, Bekir Bozdag, citat de AFP. 

Potrivit purtătorului de cuvânt, decizia are drept scop lupta împotriva terorismului şi apărarea ”democraţiei, statului de drept şi libertăţilor cetăţenilor”.


Aprobarea măsurii, survenită în cadrul consiliului de miniştri, nu este decât o formalitate după ce consiliul de securitate naţională, condus de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan, i-a recomandat luni guvernului să prelungească starea de urgenţă.

După aprobarea formală de către parlament, această nouă prelungire a stării de urgenţă va fi cea de-a cincea de la introducerea, după puciul eşuat, a măsurii care extinde considerabil puterile forţelor de securitate.

Starea de urgenţă, promulgată pe 20 iulie 2016, a fost deja prelungită de patru ori: în octombrie, ianuarie, aprilie şi în iulie, de fiecare dată pentru o durată de trei luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.