X

Turcia : Protest în faţa consulatului general al Rusiei din Istanbul împotriva campaniei pe care o întreprinde regimul sirian în Ghouta Orientală

Aproximativ 200 de persoane au manifestat joi în faţa consulatului general al Rusiei din Istanbul pentru a denunţa campania sângeroasă pe care o întreprinde regimul sirian în enclava rebelă Ghouta Orientală, relatează AFP.

Manifestanţii, cei mai mulţi fiind sirieni refugiaţi în Turcia, au scandat sloganuri ostile preşedintelui sirian Bashar Al-Assad şi celor doi principali susţinători ai săi, Rusia şi Iran, potrivit corespondentului agenţiei franceze de presă la faţa locului, conform agerpres.

“Ruşilor, sunteţi pe cale să-i omorâţi pe copiii din Ghouta, dar Istoria îşi va aminti”, se putea citi pe una dintre pancartele afişate de către manifestaţii strânşi în faţa reprezentanţei diplomatice ruse, apărată de un important dispozitiv al poliţiei.

Citește și : Turcia : Principalul partid prokurd cere oprirea ofensivei împotriva YPG în Afrin

Protestatarii au făcut apel la marile puteri să exercite presiuni ”pentru a opri baia de sânge”. ”În Ghouta Orientală mor copii de foame”, strigau ei.

Regimul lui Bashar Al-Assad întreprinde o ofensivă de mare anvergură în Ghouta Orientală, în special cu raiduri aeriene, începând din 18 februarie. În enclava respectivă sunt sub asediu circa 400.000 de locuitori.

Campania militară a regimului s-a soldat cu cel puţin 335 de morţi în rândul civililor, inclusiv aproape 79 de copii şi 50 de femei, şi peste 1.700 de răniţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Rusia, unul dintre principalii susţinători, împreună cu Iranul, ai regimului sirian, a dezminţit orice implicare a sa în bombardamentele din Ghouta Orientală, care continuau joi.A

Tags: bashar al assadenclavăGhouta OrientalăIranIstanbulrusiaturcia
Categorii: Sinteze