Turcia: Selahattin Demirtas, fostul lider al Partidul Democrat al Popoarelor, condamnat pentru propagandă teroristă

Publicat:

Un tribunal din Turcia l-a condamnat vineri la închisoare pe fostul lider al Partidul Democrat al Popoarelor (HDP, formaţiune prokurdă), Selahattin Demirtas, în prima sentinţă pronunţată împotriva acestuia după o detenţie de 23 de luni, a transmis postul CNN Turk, preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Instanţa l-a condamnat pe Demirtas la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru propagandă teroristă, cu referire la un discurs pronunţat în 2013, când guvernul negocia cu militanţi kurzi în vederea unui armistiţiu.


Citește și : Documente declasificate:’Este un ins vertical!’, aşa era descris Putin într-o discuţie Elţîn-Clinton

Demirtas, unul din cei mai cunoscuţi politicieni din Turcia, se află în spatele gratiilor de aproape doi ani, în aşteptarea judecării sale pentru o serie de capete de acuzare legate de terorism, pe care însă le respinge.

Dacă va fi condamnat pentru toate aceste acuzaţii, el riscă până la 142 ani de închisoare.

Instanţa a dictat, de asemenea, o sentinţă de 3 ani şi jumătate de închisoare împotriva unei foste deputate a HDP, Sirri Sureyya Onder, pentru aceleaşi acuzaţii.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan îi acuză pe Demirtas şi HDP de legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii şi care desfăşoară de mai multe decenii o insurgenţă împotriva statului turc.

În luna iunie, în campania pentru realegerea în funcţia supremă, Erdogan l-a numit ‘terorist’ pe Demirtas, acuzându-l de moartea unor civili kurzi în timpul unor tulburări din 2015.

Demirtas, fost avocat pentru drepturile omului, a candidat împotriva lui Erdogan la prezidenţiale, făcând campanie din închisoare, în mare parte prin reţele de socializare.

Citește și : Londra acuză Moscova la ONU că „se joacă cu vieţile oamenilor din Salisbury”

După ce la precedentele alegeri reuşise să obţină voturi şi din afara fiefului său kurd, Demirtas nu a mai putut fi un contracandidat puternic pentru Erdogan, câştigând doar 8,40% din voturi faţă de 52,59 ale preşedintelui în funcţie.

Cu toate acestea, partidul său HDP rămâne a doua formaţiune de opoziţie în parlament, după Partidul Justiţiei şi Dezoltării (AKP, la putere) şi aliatul acestuia, Partidul Acţiunea Naţionalistă (MHP). Cele două deţin o majoritate de mandate în parlamentul ajuns, după reforma constituţională, la 600 de locuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.