Turcia şi Arabia Saudită anunţă începutul unei ‘noi ere de cooperare’

Publicat:

Turcia şi Arabia Saudită sunt hotărâte să înceapă “o nouă eră de cooperare”, anunţă cele două ţări într-un comunicat emis miercuri seara, la încheierea primei vizite a prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman la Ankara, după uciderea în 2018 la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, informează joi dpa.

Cele două ţări au subliniat cooperarea din relaţiile bilaterale, inclusiv legăturile “politice, economice, militare şi în domeniul securităţii”, în timpul discuţiilor dintre prinţul moştenitor saudit şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit unui comunicat comun dat publicităţii de Preşedinţia turcă.


Cele două ţări vor conlucra de asemenea la majorarea investiţiilor în numeroase sectoare, de la energetică la turism şi apărare, şi la îmbunătăţirea comerţului reciproc, adaugă comunicatul.

Afacerea Khashoggi a îngheţat mai bine de trei ani relaţiile dintre Ankara şi Riad, deja tensionate din 2017 şi blocada decretată de Arabia Saudită la adresa Qatarului, aliat al Turciei.

Jamal Khashoggi, un editorialist critic de la Washington Post, a fost ucis şi dezmembrat la 2 octombrie 2018 în clădirea consulatului saudit din Istanbul, unde s-a dus să obţină documentele necesare căsătoriei cu logodnica sa turcoaică.

Serviciile de informaţii americane l-au identificat pe prinţul moştenitor de 36 de ani drept comanditar al asasinării lui Khashoggi, afirmaţie respinsă de casa regală saudită.

La acea vreme, preşedintele turc a acuzat “cele mai înalte niveluri ale guvernului saudit” că au ordonat asasinatul.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat Arabia Saudită la sfârşitul lunii aprilie, unde l-a întâlnit pe prinţul moştenitor înainte de a se deplasa la Mecca.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.