
Times Now
Comentariile preşedintelui american Donald Trump despre ancheta asupra uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi arată că el va închide ochii la această crimă, a declarat vineri ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.
Marţi, Trump a promis că va rămâne un ‘partener de neclintit’ al Arabiei Saudite, deşi a spus că este posibil ca prinţul moştenitor Mohammed bin Salman să fi ştiut de planul ca Jamal Khashoggi să fie ucis.
Citeşte şi: Jihadiştii islamişti au revendicat ultimele atentate teroriste din Africa
Jurnalistul disident a fost ucis în consulatul saudit din Istanbul la 2 octombrie, într-o operaţiune despre care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că a fost ordonată de la cel mai înalt nivel al conducerii saudite.
Într-un interviu pentru CNN Turk, Cavusoglu a mai spus că SUA nu au informat Turcia despre existenţa vreunei înregistrări audio privind uciderea lui Khashoggi, la o zi după ce un cotidian turc a relatat că CIA ar fi în posesia unei înregistrări în care se aude cum prinţul saudit a ordonat ‘aducerea la tăcere a lui Khashoggi’.
Citeşte şi: Atac armat asupra consulatului chinez din Pakistan. Doi poliţişti au fost ucişi – VIDEO
Cavusoglu a declarat de asemenea că nu există niciun motiv ca Erdogan şi prinţul moştenitor saudit să se întâlnească la summitul G20 din Argentina, dar că decizia finală îi aparţine preşedintelui turc.
Un ziar din Turcia a relatat joi că directoarea CIA, Gina Haspel, le-ar fi semnalat luna trecută oficialilor turci că agenţia are înregistrarea unei convorbiri telefonice în care prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a dat instrucţiuni ca jurnalistul saudit Jamal Khashoggi să fie ‘redus la tăcere’, potrivit Reuters.