Turcia suspendă legăturile aeriene cu un oraş din Kurdistanul irakian

Publicat:

Turcia şi-a închis luni spaţiul aerian pentru zborurile dinspre şi spre Sulaymaniyah, în Kurdistanul irakian, a anunţat miercuri Ministerul Afacerilor Externe turc într-un comunicat, conform AFP, potrivit agerpres

“Spaţiul aerian turc a fost închis pentru vehiculele aeriene ce folosesc aeroportul internaţional din Sulaymaniyah în Irak, începând cu 3 aprilie”, a precizat ministerul.


Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

“Această decizie a fost luată în cadrul intensificării activităţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) la Sulaymaniyah, al intruziunii organizaţiei teroriste pe aeroport şi ameninţării care planează asupra securităţii aeriene”, se spune în comunicat.

Este prevăzut ca închiderea spaţiului aerian turc să dureze până pe 3 iulie, însă decizia ar putea fi “reconsiderată în lumina evenimentelor” ce se vor produce până la acea dată, a mai afirmat ministerul turc.

Nouă combatanţi ai Forţelor Democrate Siriene (FDS), printre care un comandant al lor de rang înalt, au murit la mijlocul lui martie în urma prăbuşirii a două elicoptere cauzată de vremea rea din nordul Irakului, a anunţat această coaliţie dominată de kurzi, aliată a SUA.

Autorităţile regiunii autonome Kurdistanul irakian au declarat că cel puţin cinci persoane au murit în urma prăbuşirii unui singur elicopter în această regiune, afirmând că unele victime erau membri ai PKK, mişcare clasată drept “teroristă” de Turcia şi de aliaţii săi occidentali.

PKK nu a confirmat această informaţie şi cauzele acestei drame nu au fost comunicate.

Printre victime figura şeful departamentului antiterorist al FDS, Shervan Kobani.

Potrivit FDS, delegaţia se îndrepta spre Kurdistanul irakian pentru “a face schimb de informaţii militare şi de securitate”.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

FDS au fost vârful de lance al luptei împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) alungată din fiefurile sale din Siria în 2019, cu ajutorul coaliţiei internaţionale condusă de Washington. Ele constituie de facto armata administraţiei kurde care controlează nord-estul Siriei.

Turcia califică drept “teroristă” principala componentă a FDS, Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), pe care ea le consideră o extensie a PKK.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968 Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara...

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.