Turcia trebuie să ia măsuri pentru relansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană(ministrul olandez de externe)

Publicat:

Ministrul olandez de externe, Stef Blok, aflat miercuri în vizită la Ankara, a afirmat că negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană se află într-un punct mort şi că autorităţile turce trebuie să-şi rezolve problemele, inclusiv cele referitoare la statul de drept şi drepturile omului, pentru a se ajunge la progrese, relatează agenţia Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

Exprimându-se în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, Blok a estimat că Turcia se confruntă cu provocări economice, dar în acelaşi timp ea are posibilităţi enorme de creştere economică.


Citește și : Dezvăluiri NYT: Anchetă în statul american New York privind fraude fiscale comise de Donald Trump

Blok a mai spus că a discutat cu Cavusoglu şi despre preocupările în legătură cu drepturile omului şi statul de drept, descriind totodată Turcia drept un important aliat în cadrul NATO.

Vizita lui Blok la Ankara survine în contextul în care Turcia şi Olanda au decis în iulie să-şi reinstaleze ambasadorii după ce aceştia au fost retraşi la începutul anului.

Ankara şi Haga s-au hotărât să-şi normalizeze relaţiile după disputa din martie 2017, când guvernul olandez le-a interzis unor politicieni din Turcia să organizeze mitinguri electorale pentru imigranţii turci cu drept de vot la controversatul referendum constituţional ce a avut loc în aprilie acelaşi an în Turcia. Germania a blocat şi ea mitingurile, atrăgându-şi critici din partea preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat guvernele german şi olandez de ”practici naziste”.

În conferinţa de presă cu Blok, Cavusoglu a dezminţit că el sau Erdogan ar fi folosit termenul ”nazişti”.

Citește și : Vladimir Putin vrea retragerea tuturor forţelor străine din Siria, inclusiv a trupelor ruse

”Din păcate, media joacă un rol foarte negativ”, a declarat Cavusoglu, adăugând că ”olandezii sunt un popor foarte prietenos”.”Noi am spus că ceea ce s-a întâmplat acolo ne aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în timpul nazismului. Noi nu am acuzat niciodată poporul şi guvernul olandez de nazism”, a continuat Cavusoglu.

”Aşa cum am convenit, am lăsat acele zile în urmă şi acum privim înainte”, a conchis ministrul turc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.