X

Turcia: Un turist englez a decedat după ce s-a aruncat în gol de la etajul doi al aeroportului din Dalaman

Un turist englez a decedat marţi căzând de la 15 metri pe aeroportul din Dalaman, în sud-vestul Turciei, după o dispută cu echipajul avionului la bordul căruia urma să călătorească, au relatat miercuri media turce, citate de AFP, potrivit agerpres.

O dispută a izbucnit marţi, din motive necunoscute, între pasagerul britanic de 30 de ani şi personalul navigant din avionul în care se îmbarcase, conform agenţiei de presă Dogan. Pasagerul a fost forţat să părăsească aeronava din motive de securitate.

Citește și : Afganistan: Atac armat asupra Ministerului de Interne; un atacator s-a detonat

Ulterior, acesta s-a aruncat în gol de la etajul doi al aeroportului, de la o înălţime de 15 metri, de la o ieşire rezervată personalului, a adăugată agenţia de presă turcă, avansând varianta unei sinucideri.

Grav rănit, el a fost transportat la spital, unde a decedat, conform Dogan, precizând că o anchetă a fost deschis în acest caz de autorităţi.

Înaintea incidentului, bărbatul a stat timp de trei zile pe aeroport, încercând să găsească bilete pentru a se întoarce în Anglia, potrivit canalului media citat.

Dalaman este un punct de intrare popular în rândul turiştilor britanici în Turcia. Oraşul este situat foarte aproape de mai multe staţiuni balneare precum Marmaris sau Fethiye.

Citește și : Jurnalistul rus Arkadi Babcenko este în viaţă

Tags: aeronavaAngliabordDalamanspitalturist
Categorii: Diaspora