Turcia va organiza o licitaţie pentru construcţia canalului între Marea Neagră şi Marea Marmara (Erdogan)

Publicat:

Turcia va organiza în scurt timp o licitaţie pentru construcţia unui canal între Marea Neagră şi Marea Marmara, a declarat joi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în pofida solicitărilor formulate de primarul oraşului Istanbul, care a cerut abandonarea acestui proiect din cauza impactului său potenţial asupra mediului înconjurător, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele Erdogan şi partidul său islamo-conservator AKP (Justiţie şi Dezvoltare) susţin că acest canal navigabil cu o lungime de 45 de kilometri va reduce presiunile asupra strâmtorii Bosfor, care împarte în două Istanbulul şi este una din cele mai aglomerate linii de navigaţie din lume.


Citește și : Evo Morales a sosit la Buenos Aires, unde se va instala

În replică, activiştii de mediu şi urbaniştii susţin că acest canal la marginea Istanbulului, o metropolă cu 15 milioane de locuitori şi spaţii verzi limitate, va distruge unele ecosisteme vitale pentru animalele marine şi păsările migratorii.

Anunţat prima dată în 2011, când preşedintele Recep Tayyip Erdogan era premier, Canal Istanbul este de departe cel mai complex proiect avut în vedere pentru oraşul Istanbul. Cu toate acestea, criza financiară de anul trecut a aruncat unele semne de îndoială cu privire la acest proiect iar noul primar al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, s-a declarat împotriva acestui proiect şi a cerut chiar organizarea unui referendum pentru a se decide dacă ar trebui anulat. Imamoglu a spus că acest proiect, ale cărui costuri sunt estimate la 70 miliarde lire (12 miliarde dolari), va fi dificil de finanţat, va crea un haos din punct de vedere al mediului şi va paraliza Istanbulul în perioada lucrărilor de construcţie.

Cu toate acestea, Recep Tayyip Erdogan a respins joi îngrijorările şi a precizat că viitorul canal va proteja oraşul de dezastre urmând ca în scurt timp să fie organizată o licitaţie. “Pe lângă beneficiile din punct de vedere al mediului, va exista şi o dimensiune politică…Vom utiliza această dimensiune politică la momentul adecvat. Cu această dimensiune politică, Canal Istanbul va fi un uriaş succes mondial”, a spus Erdogan, care l-a sfătuit pe primarul Ekrem Imamoglu “să îşi vadă de treburile sale”.

În primăvară, Ekrem Imamoglu a provocat o înfrângerea răsunătoare partidului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la alegerile locale din Istanbul iar în prezent este considerat un posibil candidat la alegerile prezidenţiale din partea Partidului Republican al Poporului (CHP), principalul partid de opoziţie din Turcia.

Canalul Istanbul ar urma să înceapă în districtul Kucukcekmece de lângă Marea Marmara, unde există deja un lac interior, se va îndrepta spre rezervorul Sazlidere, după care se va termina la Marea Neagră, la nord de localitatea Durusu.

Cu o adâncime de 25 de metri şi o lăţime de 400 de metri, noul canal ar urma să fie integrat cu noi porturi şi centre logistice, urmând a include şi trei tuneluri subterane pentru autovehicule. De asemenea, noul canal ar urma să treacă pe lângă viitorul aeroport internaţional din Istanbul, care, potrivit autorităţilor, ar urma să fie cel mai mare aeroport din lume.

Citește și : SUA se declară pregătite, la ONU, să fie mai flexibile cu Coreea de Nord

Autorităţile turce susţin că noul canal ar putea fi tranzitat de 160 de nave pe zi, oferind o alternativă pentru traficul navelor, în special tancurilor petroliere, care în prezent trebuie să aştepte înaintea de a putea tranzita prin strâmtoarea Bosfor.

Preşedintele Erdogan şi-a anunţat intenţia de a construi o “Nouă Turcie”, cu infrastructură modernă, până în anul 2023, când se aniversează 100 de ani de la fondarea statului modern turc de către Mustafa Kemal Ataturk.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.