Turcia: Zeci de arestări pentru legături cu o grupare teroristă

Autorităţile turce au arestat vineri peste 60 de persoane bănuite că ar fi avut legături cu gruparea teroristă Statul Islamic (SI), a anunţat presa din Turcia, informează AFP, potrivit agerpres.

Parchetul din Ankara a emis mandate de arestare pe numele a 64 de persoane, din care 52 au fost deja reţinute, potrivit agenţiei Anadolu. Poliţia caută alţi 12 suspecţi.

Citește și : Remaniere a cabinetului în Arabia Saudită: Regele Salman a numit un nou ministru de externe

Totodată, zece presupuşi membri de origine irakiană ai SI au fost arestaţi de către serviciile de securitate turce în provincia Samsun, din nordul ţării, potrivit aceleiaşi surse.

În perioada 2015 şi 2016, Turcia a fost ţinta a numeroase atentate sângeroase atribuite sau revendicate de către SI. Ultimul dintre acestea s-a soldat cu 39 de morţi, în principal cetăţeni străini, şi a fost comis într-o discotecă din Istanbul în noaptea de Anul Nou 2017. După acest atac, autorităţile arestează cu regularitate presupuşi terorişti, iar măsurile de securitate au fost întărite considerabil.

Turcia a fost multă vreme principalul punct de trecere către Siria folosit de către străini, îndeosebi occidentali, care doreau să se alăture grupărilor jihadiste, printre care şi SI.

Citește și : Aproximativ 44.500 de etiopieni au fost repatriaţi din Arabia Sudită în decurs de şase luni

Acuzată că nu face nimic pentru a lupta împotriva ascensiunii SI şi că închide ochii la aceste deplasări, Turcia, după atacurile pe teritoriul său, a închis frontiera cu Siria şi a crescut numărul de arestări şi expulzări de presupuşi jihadişti străini, scrie AFP.

Ultimele arestări au loc într-un moment în care Turcia se pregăteşte să lanseze o ofensivă împotriva miliţiilor kurde în nordul Siriei. Ankara s-a angajat să elimine ceea ce a mai rămas din SI în Siria după plecarea aşteptată a trupelor americane, pe care preşedintele Donald Trump a decis să le retragă.

Citeşte şi: Turcia este DEZAMĂGITĂ de concluziile summitului UE

This post was last modified on 28/12/2018 11:51 11:51

Tags: ankaraDonald TrumpjihadistiSamsunSIturcia
Categorii: Diaspora