Turcii nu se joacă: ‘Orice grup care susţine YPG este o ţintă legitimă în Afrin’

Turcia consideră o “ţintă legitimă” orice grup care ar ajuta Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), o miliţie kurdă pe care Ankara vrea să o scoată din enclava siriană Afrin (nord-vest), a declarat miercuri preşedinţia turcă, informează AFP, conform agerpres.

Avertizarea intervine la o zi după o incursiune în Afrin a unui convoi de forţe proregim siriene care au venit să ajute YPG, dar care a fost respins imediat de tirurile artileriei turce.

Citeşte şi: Phenianul anulează în ultima clipă o întâlnire cu vicele american la Pyeongchang

“Pot ei lansa o tentativă similară azi sau mâine? Este posibil. Dar au fost luate măsuri de precauţie în acest sens. Fiecare măsură de a sprijini YPG înseamnă că cei care le iau se plasează pe acelaşi plan cu organizaţia teroristă şi devin pentru noi o ţintă legitimă”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin.

Turcia, sprijinită de rebeli sirieni, a lansat operaţiunea “Ramură de măslin” în urmă cu o lună pentru a alunga de la frontiera sa YPG, o miliţie aliată a Statelor Unite în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI ), dar considerată “teroristă” de Ankara.

Dar operaţiunea a luat o întorsătură spectaculoasă marţi odată cu desfăşurarea forţelor proregim siriene în enclava kurdă, a căror sosire iminenta a fost anunţată luni de media oficiale siriene.

Tags: AfrinkurziRamura de măslinsiriaturciaUnităţile de Protecţie a Poporului (YPG)
Categorii: Știrile zilei