O turcoaică va fi executată prin spânzurare în Irak

Publicat:

Un tribunal din Irak a condamnat la moarte prin spânzurare o femeie de cetăţenie turcă pentru aderare la mişcarea radicală Statul Islamic (SI), a declarat luni un purtător de cuvânt al instanţei penale din Bagdad, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Alte zece femei de diferite cetăţenii au fost de asemenea condamnate la închisoare pe viaţă.


Citeşte şi: Cele mai grele grupări islamiste din Siria se unesc împotriva jihadiştilor

În toate cazurile, sentinţa poate fi contestată prin apel, a menţionat purtătorul de cuvânt.

“Curtea a formulat zece sentinţe de închisoare pe viaţă împotriva a zece femei care au fost condamnate pentru terorism şi a condamnat la moarte prin spânzurare o altă teroristă care deţine cetăţenia turcă”, a precizat judecătorul Abdul-Sattar al-Birqdar.

Recent, justiţia irakiană a condamnat la moarte o jihadistă germană care s-a alăturat SI, o premieră pentru o femeie europeană. În septembrie, aceeaşi justiţie a pronunţat pentru prima dată pedeapsa capitală împotriva unui jihadist rus. Luna trecută, un suedez de origine irakiană a fost executat împreună cu alte 37 de persoane condamnate pentru “terorism”. Şi trei franţuzoaice sunt deţinute în Irak pentru a se fi alăturat SI. Ele îşi aşteaptă procesul în această ţară unde riscă pedeapsa cu moartea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.