Turkmeninstan : Șcenele sex şi cele care prezintă “comportamente nepotrivite” vor fi interzise la televizor

Publicat:

Scenele de sex şi cele care prezintă “comportamente nepotrivite” vor fi de acum interzise la televiziunea turkmenă, ca urmare a adoptării unei legi menite să creeze o “imagine pozitivă” acestei foste republici sovietice din Asia Centrală, informează luni AFP.

Legea care, conform cotidianului oficial Neutralny Turkmenistan, a fost promulgată în acest weekend de preşedintele Gourbanguly Berdymukhamedov, invocă “protecţia minorilor” pentru a justifica această interdicţie, conform agerpres .


Totuşi, documentul nu explică ce fel de “comportamente nepotrivite” vor fi interzise.

Guvernul acestei ţări în care trăiesc cinci milioane de locuitori, majoritar musulmană, este angajată în mod special într-o luptă împotriva fumatului, aminteşte sursa citată.

Citește și : Un candidat favorit în alegerile din Lombardia consideră că migranții amenință „rasa albă” nativă a Italiei

De asemenea, textul nu explică ce fel de conţinut va fi considerat “pornografic” sau “erotic”.

De ani buni, posturile de televiziune turkmene difuzează producţii străine din care sunt tăiate scenele mai îndrăzneţe.

Textul noii legi specifică faptul că posturile de televiziune ar trebui să aibă în vedere “crearea de programe de radio sau de televiziune care să prezinte o imagine pozitivă a Turkmenistanului”.

Potrivit organizaţiei Reporteri Fără Frontiere, care plasează această ţară pe poziţia 178 din 180 în clasamentul libertăţii presei, Turkmenistanul se îndreaptă către o “gaură neagră informaţională ce continuă să se mărească”.

Turkmenii au prins obiceiul de a utiliza televiziunea prin satelit pentru a eluda restricţiile, însă în ultimii ani guvernul a intensificat represiunea contra locuitorilor care folosesc antene parabolice, potrivit organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.

Gurbanguly Berdymukhamedov a venit la putere în 2006, după moartea predecesorului său, Saparmurat Niazov.

Preşedinte, şef al Guvernului şi general de armată, Gurbanguly Berdymukhamedov menţine un control aproape total asupra presei şi a societăţii civile şi a impus un cult al personalităţii sale în această ţară, scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cine este Gavin Newsom, cel care l-ar putea înlocui pe Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Cine este Gavin Newsom, cel care l-ar putea înlocui pe Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este politicianul favorit să-l...

Afirmaţiile privind posibila ingerință a Rusiei în alegerile din Regatul Unit sunt ‘foarte îngrijoratoare’ (vicepremier)

Afirmaţiile privind posibila ingerință a Rusiei în alegerile din Regatul Unit sunt 'foarte îngrijoratoare' (vicepremier) Presupusul amestec al Rusiei în viitoarea campanie electorală generală din...

Viktor Orban anunţă o noua alianţă a partidelor europene de extrema dreaptă

Viktor Orban anunţă o noua alianţă a partidelor europene de extrema dreaptă Premierul ungar Viktor Orban a anunţat duminică la Viena o alianţă cu...

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Rezina a murit strivit de un tractor

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Rezina a murit strivit de un tractor Un bărbat a murit, după ce a fost strivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.