
Peste 4000 de moldoveni stabiliți peste hotare au participat la evenimentele culturale desfășurate în cadrul turneului muzical „Moldova – Familia Noastră”, organizat de Guvernul Republicii Moldova. Turneul s-a încheiat pe 18 mai, cu un concert la Padova, Italia, unde artiștii au adus în scenă muzica, limba și spiritul de acasă, notează MOLDPRES.
Evenimentele au avut loc în patru țări – România, Germania, Franța și Italia – și au avut drept scop consolidarea legăturilor dintre comunitățile moldovenești din diaspora și țara de origine.
Spectacolele au fost susținute de Moldovan National Youth Orchestra și de interpretul Cătălin Josan, alături de alți artiști apreciați din Republica Moldova și România. Repertoriul a inclus hituri internaționale, creații proprii și reinterpretări ale unor piese consacrate din spațiul cultural moldovenesc.
Turneul a debutat pe 9 mai, la București, cu un concert grandios „Pop Simfonic”, organizat la Arenele Romane, iar ulterior a ajuns la Timișoara, München, Paris și Padova. Pe 11 mai, la Timișoara, publicul a fost încântat de spectacolul „Jazz meets Sympho”, care a inclus lucrări inspirate din folclorul basarabean, semnate de compozitorul Cristian Chiaburu.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
Prin acest turneu, moldovenii din diaspora au avut ocazia de a se reconecta cu valorile culturale, limba maternă și identitatea națională, demonstrând că legătura cu patria rămâne vie, indiferent de distanțe.
This post was last modified on 20/05/2025 18:26 18:26