X

Turnul Eiffel şi Palatul Versailles au fost închise, din cauza mişcării de grevă la nivel naţional

Turnul Eiffel şi Palatul Versailles, printre alte obiective turistice din Paris şi din regiunea sa, au fost din nou închise publicului joi, cu ocazia celei de-a noua zi de acţiune la nivel naţional împotriva reformei pensiilor, informează AFP, potrivit agerpres

Arcul de Triumf, aflat la unul dintre capetele bulevardului Champs-Élysées, a fost de asemenea închis.

Citește și : CUTREMUR puternic în Turcia

“Din cauza mişcării de grevă la nivel naţional, Turnul Eiffel este în prezent închis”, se arată pe site-ul monumentului. “Accesul la Parvis rămâne deschis şi gratuit. Vizitatorii care deţin bilete electronice pentru astăzi (joi) sunt invitaţi să îşi verifice e-mailul”, precizează site-ul.

“Din cauza unei mişcări sociale la nivel naţional, domeniul şi palatul Versailles sunt închise în această joi, 23 martie 2023”, precizează site-ul castelului.

“Nocturna muzeului d’Orsay a fost de asemenea ‘anulată’, închiderea fiind programată pentru ‘ora 18:00′”. Muzeul Luvru este deschis până la ora 18:00.

Citește și : Antony Blinken pledează pentru revenirea Statelor Unite în cadrul UNESCO

Tags: Arcul de TriumfChamps-ElyseesEiffel
Categorii: Diaspora